ARTE VIZUALE. Cronografii (trans)lucide

Apa si foc. Lumina si intuneric. Geneza si Apocalipsa. Totul – intr-un echilibru instabil, imperfect, in devenire, ca insasi lumea in care traim. O lume intre ordo si desordo, o curgere rupta in secvente fulgurante, interferind in evolutia lor spre… nicaieri. O istorie a omenirii redusa la esenta, un parcurs damnat si vizionar: cautarea inefabilului in unitatea contrariilor. Si un artist care vrea sa recupereze ceea ce arta secolului XXI tinde sa nege – prezenta si sensul divinului in toate cele vizibile si tangibile. „Subiectul compozitiilor mele – spune Ioan Nemtoi – este unitatea tuturor lucrurilor. Iar aceasta este unitatea materiei, in cea mai subtila manifestare a sa, lumina. Nu atit fluidul misterios care ilumineaza obiectele, cit forta care le da viata…“. Dar cine este Ioan Nemtoi? Intr-o ierarhie subiectiva si selectiva, el e un artist consacrat al formelor din sticla suflata, care va fi incercat si reusit, chiar in competitie internationala, sa impuna dupa anii 1991-1992 o partitura proprie sonor colorata, cu forme care, fatalmente, nu puteau depasi (cel putin initial) modelele clasice ori pe cele ale avangardei sticlei secolului trecut, dar cu ambitii de a fi el insusi, pina la capat. Cultivind cel mai adesea miniaturalul si decorativul, […]