ARTE VIZUALE. De la Mona Lisa românească la October, Remember, December

  • Recomandă articolul
Într-un noiembrie electoral, evenimentele culturale din România s-au derulat conform agendei şi aşteptărilor noastre, adică sinusoidal şi, în acelaşi timp, în media posibilităţilor derivate din situaţia economică pe care o traversăm. Dintre vernisajele sfîrşitului de toamnă, reţinem Expoziţia civilizaţiei, eveniment organizat – pe 18 noiembrie, la Casa Vernescu – de către Fundaţia „Dr. Nour“ pentru Artă şi Patrimoniu, şi October, Remember, December, expoziţie deschisă de Anaid Gallery pe 19 noiembrie. Sub titlul Expoziţia civilizaţiei au fost reunite, pe de o parte, lucrări semnate de Eugen Raportoru, Cornelia Dedu Victoria, Eusebiu Josan şi Georgiana Manea, beneficiari ai unei tabere de pictură – „Creaţii plastice la Balcic“ (şase zile) – organizate de amintita fundaţie, iar pe de altă parte, artefacte din colecţia „Dr. Nour“, precum şi o serie de gravuri ale acestuia, inspirate tematic din creaţia lui Eminescu, cel puţin prin titlurile sub care au fost prezentate. Cu aceeaşi ocazie, a fost lansat conceptul „Romanian Mona Lisa“, care îşi propune să readucă în atenţia publicului opera Magdalenei Rădulescu, pictoriţă stabilită în Franţa în perioada interbelică.   Un tulburător portret al artistei, realizat în 1946, a fost pus (pe simezele Casei Vernescu) în relaţie vizuală cu o serie de reproduceri mecanice ale acestuia, […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }