ARTE VIZUALE. Doi artisti plastici contemporani
- 10-05-2007
- Nr. 371
-
Maria-Magdalena CRISAN
- Arte
- 0 Comentarii
Alexandru Pasat – Latente La Centrul Cultural „Palatele Brancovenesti“ de la Mogosoaia este deschisa in aceasta perioada, in spatiul de la Lapidarium, o expozitie ce trebuie vazuta. Alexandru Pasat vine de la Cluj cu o perceptie personala asupra obiectului sculptural. Lucrarile lui nu impresioneaza prin volume extraordinare sau prin masivitate. Este un tip de interventie asupra materialului ce tine de o viziune epurata asupra expresivitatii obiectului. in discursul sau plastic putem vorbi despre o „convietuire“ cu materialitatea, o tatonare reciproca, ce s-a produs in timp. Aceasta abordare ii permite artistului sa puna in valoare o culturalitate, definita in spatiu si timp, ale carei radacini le regasim in spatiul traditional al prelucrarii acestor materialitati, lemnul si metalul. Alexandru Pasat reuseste in planul expresivitatii plastice o sinteza ale carei semnificatii simbolice recupereaza date importante ale spiritualitatii noastre, gindite in planul universalitatii. Exista un soi de melancolie, o poetica a obiectului in acest efort integrator, iar gestul artistului ne lasa sa citim o actiune continua, de mare finete, ce da nastere unor forme recognoscibile, ce apartin traditiei, dar in care descoperim si trimiteri spre pop-art. Chiar titlul expozitiei Latente transmite destul de direct intentiile artistului. Este vorba de o indelungata „convietuire“, de o […]