ARTE VIZUALE. Durere, agonie, negociere, împăcare
- 05-12-2014
- Nr. 751
-
Mihai PLĂMĂDEALĂ
- Arte
- 0 Comentarii
Florentina Voichi, Nud Centrul de Cultură „George Apostu“ din Bacău găzduieşte, în luna decembrie 2014, expoziţia personală de pictură şi desen a Florentinei Voichi, Transmigrări. Subiectul ales constă într-o suită de portrete colective de sorginte suprarealistă, chiar gellunaumiană, variaţiuni pe tema mamei şi a fiului, dar şi a nudului, a personajului înveşmîntat doar în propriile virtuţi. Florentina Voichi îşi plasează portretele într-o realitate mai largă decît cea a reprezentării, imortalizării şi interpretării. Nici memoria, fie ea transfigurată, nu reprezintă miza finală a artistei. Ceea ce o interesează este punerea în context metaforic a unor imagini gîndite şi construite prin mijloace grafice. Desprinderea este privită ca rupere implacabilă şi ireversibilă a unei legături organice. Faptul presupune durere, agonie, pe alocuri disperare, negociere, dar şi împăcare cu situaţia; în fine, acceptare. Toate aceste stări sufleteşti sînt înfăţişate într-o serie de lucrări ce afirmă individualitatea fiecăreia dintre ele. Florentina Voichi, Mamă & Fiu Avem de-a face cu o succesiune de paşi distincţi, dintr-o aceeaşi călătorie tematică. Jocul constantelor şi al variabilelor este controlat printr-o rigurozitate morfologică asumată. Figurile sînt, înainte de toate, hieratice. Cîteva dintre compoziţii trimit spre iconografia Fecioarei cu Pruncul, mai precis, spre temele de […]