ARTE VIZUALE. Exterior şi interior în creaţia lui Mircea Roman
GALERIE FOTO
- 20-06-2014
- Nr. 727
-
Mihai PLĂMĂDEALĂ
- Arte
- 0 Comentarii
Pe 10 iunie 2014 a avut loc, la Muzeul de Istorie şi Arheologie din Târgu-Jiu, vernisajul expoziţiei de sculptură Coji, semnată de Mircea Roman. Faptul de a expune sculptură în oraşul lui Brâncuşi instaurează din start ideea unor posibile speculaţii ori comparaţii, evident în defavoarea artistului contemporan, oricine ar fi el. Rezumîndu-ne să afirmăm că dincolo de dimensiunea organizatorică nu a fost vizată nici o altă asociere cu părintele sculpturii moderne, ne vom referi în continuare la o expoziţie deosebită, găzduită de o instituţie realmente culturală, într-un spaţiu generos, care pune în valoare atît lucrările în sine, cît şi întregul determinat de înşiruirea acestora. Prin creaţia sa, Mircea Roman este inconfundabil. Modul artistului de a dialoga cu materia conduce spre lucrări care nu seamănă cu nimic din ce s-a făcut sau se face în întreaga lume. Sculptor al anatomiilor geometrice, al însumărilor şi subsumărilor, Roman îşi află modelele, dacă nu direct în natură, cel puţin într-o realitate a concretului. Forme bine determinate, concise, îmbinări organice, o continuitate care fuzionează cu fluiditatea. Puţini creatori de imagine au capacitatea de a opera deopotrivă cu realismul şi iconicul. Sculptorul pendulează între idei şi materializarea acestora, într-un discurs care eludează anecdota, dar şi […]