ARTE VIZUALE. Învăţătura lui Răzvan Paul Mihăescu

GALERIE FOTO

  • Recomandă articolul
Galeria Simeza a găzduit, între 28 octombrie şi 8 noiembrie, expoziţia Învăţătură, a graficianului şi sculptoruluiRăzvan Paul Mihăescu. Spe cificăm încă de la început că artistul are rezerve în privinţa termenului „expoziţie“, cel puţin în contextul expunerii sale de la Simeza, dublată prin lansarea unei cărţi-catalog. Respectînd dorinţa semnatarului, pe care o putem asimila voinţei artistice în sensul dat de Alois Riegl, vom considera proiectul domniei sale mai degrabă o propunere de traseu iniţiatic decît o expoziţie clasică. Lipsa deliberată a creditelor, titluri, dimensiuni, tehnici şi suport – este o opţiune prin care i se lasă privitorului libertatea maximă de interpretare, cel puţin într-o primă fază. Novicele este invitat apoi să afle mai multe urmînd calea iniţierii, altfel spus a învăţăturii coordonate.   Ceea ce impresionează în creaţia lui Răzvan Paul Mihăescu este relaţia dintre volum şi plan, pe care o stăpîneşte cu abilitate. Jocul texturilor, al umbrelor şi relaţionarea artefactelor sale în spaţiile avute la dispoziţie creează o stare aparte de receptare. Cro – matica îşi începe povestea, de fapt saga, deabia de aici. Semnul grafic, aparent subordonat tonurilor violente, trimite compoziţiile prin ordine geometrică spre zona mandalelor, cel puţin la nivel formal. Dacă ar fi să caracterizăm munca […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.