ARTE VIZUALE. Jurnalul meu românesc
Avanpremiera unei expoziţii fotografice Inge Morath
- 27-08-2010
- Nr. 539
-
Mihai PLĂMĂDEALĂ
- Arte
- 0 Comentarii
Ingeborg Morath – biografie artistică Ingeborg Morath s-a născut la Graz, Austria. Munca părinţilor, oameni de ştiinţă, presupunea numeroase şi variate călătorii la universităţi şi laboratoare din Europa. Educată în şcoli de limbă franceză, Morath s-a mutat, în 1930 (împreună familia), în Darmstadt, un puternic centru german de cultură, şi apoi la Berlin, unde tatăl ei a condus un laborator specializat în chimia lemnului. A fost înscrisă la Luisenschule, lîngă Bahnhof Friedrichstrasse. Prima întîlnire cu avangarda artistică a fost expoziţia Entartete Kunst/Arta Degenerată, organizată de nazişti în 1937 şi care urmărea să ridice opinia publică împotriva artei moderne. „O parte dintre picturi mi s-au părut interesante şi m-am îndrăgostit de Calul Albastru al lui Franz Marc“, scria Morath mai tîrziu. „Nu erau admise decît comentarii negative şi astfel a început o lungă perioadă de păstrare a tăcerii şi de ascundere a gîndurilor.“ După terminarea liceului, Morath a fost obligată să facă şase luni de serviciu pentruReichsarbeitsdienst (Oficiul de Muncă al Reich-ului), înainte de a intra la Universitatea din Berlin, unde avea să studieze limbi străine. A început prin franceză, engleză şi română, pe care le vorbea fluent, iar mai tîrziu a învăţat spaniola, rusa şi chineza. În 1943, a avut […]