ARTE VIZUALE. O voce fără corp
- 28-03-2014
- Nr. 716
-
Diana MARINCU
- Arte
- 0 Comentarii
Expoziţia Un libro di specchi de la tranzit. ro (curator: Raluca Voinea) este rezultatul rezidenţei de o lună, în România, acordată de nctm e l’arte (Italia) şi de tranzit.ro (Bucureşti) artistei Valentina Vetturi (născută în Italia, în 1979). Valentina Vetturi cercetează, prin lucrările sale, relaţia dintre fluxul firesc al vieţii cotidiene şi momentele de ruptură în acest curs, determinate de elemente perturbatoare pe care artista le introduce. Activînd incertitudini altfel ignorate din cauza rutinei zilnice sau a comodităţii, Valentina Vetturi stabileşte un dialog cu oamenii sau cu contextele în care lucrează, prin performance, text sau instalaţie. Printre proiectele sale recente se numără expoziţii la instituţii precum Istituto Svizzero de la Roma, MACRO (Muzeul de Artă Contemporană din Roma) sau Viafarini din Milano. Proiectul Un libro di specchi porneşte de la o colecţie de mărturii şi de interviuri despre ghost-writers („scriitori-fantomă“ sau „scriitori din umbră“), preluate chiar de la sursă, de la oameni care oferă aceste „servicii“ politicienilor, studenţilor, vedetelor sau scriitorilor care, din lipsă de timp sau de competenţe, nu reuşesc să ajungă la rezultatul unui produs profesionist. De aceea, munca unui ghost-writer urmăreşte dorinţele comanditarului în schimbul unei sume de bani şi se poate concretiza în discursuri, […]