ARTE VIZUALE. Ritmuri în alb

  • Recomandă articolul
Galeria Veroniki Art a propus, pentru primele două luni ale anului 2010, expoziţia colectivă de pictură, obiect şi desen Ritmuri pe alb. Cinci artişti contemporani, Constantin Albani, Dan Bota, Anca Maria Constantinescu, Rodica Anca Marinescu şi Vasile Pop-Negreşteanu sînt prezenţi la Veroniki printr-o serie de lucrări al căror numitor comun este albul. Ritmurile expoziţiei trimit cu gîndul spre pictura românească interbelică, acea perioadă prolifică în care s-au şi cristalizat, de altfel, piaţa de artă şi gusturile comanditarilor. Coordonatele de atunci sînt parţial valabile şi astăzi. Relaţiile multivalente dintre tradiţie şi modernitate îşi au, în continuare, locul lor în artele vizuale ale perioadei strict contemporane. Revenind la Ritmuri pe alb, exponatele selectate nu vizează răsturnarea experienţei vizuale anterioare, dar nici nu se înscriu într-o posibilă categorie, pe care o vom numi, doar în acest context, „ceea ce ne-am obişnuit să vedem în toate muzeele“. În continuare, vom comenta, mai degrabă, criteriul de realizare a expoziţiei, decît lucrările în sine şi pe artişti, deoarece un eveniment plastic reuşit nu este echivalent, în mod automat, cu eventuala alăturare a unor capodopere. De altfel, catalogul editat de galerie conţine toate informaţiile în acest sens.   Albul, ca element unificator, este învestit, în discursul curatorial, […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.