ARTE VIZUALE. Sacrificiul lui Abel în lumea lui Cain

GALERIE FOTO

  • Recomandă articolul
Muzeul Judeţean de Artă „Ion Ionescu Quintus“ din Ploieşti găzduieşte expoziţia de pictură, desen şi obiect a lui George Mircea, intitulată Abel şi curatoriată de Alice Neculea. Ceea ce ne-a atras atenţia asupra evenimentului menţionat este dubla reuşită, artistică şi organizatorică, a proiectului, constituit în punct de plecare pentru personala semnată de tînărul, dar în acelaşi timp maturul artist.   Student, apoi asistent al lui Horea Paştina, astăzi lector universitar doctor la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, George Mircea face parte din acea rară categorie de intelectuali care nu se dezmint de maeştri în momentul desprinderii de aceştia. În fapt, trecerea de la calitatea de discipol la cea de artist cu personalitate distinctă s-a petrecut la el în termeni paşnici, altfel spus, raţionali. Rezultatele sale relative, obţinute prin studiu teoretic şi practică, au eludat căutarea scurtăturilor sau încercarea de răsturnare a picturii. George Mircea nu a încercat să infirme regulile artei, nici să le impună, preferînd calea de mijloc a confirmării acestora. Acestea ar fi premisele expoziţiei comentate, ce reuneşte lucrări realizate pe parcursul a zece ani, majoritatea, covîrşitoare, neexpuse public pînă în prezent. Ciclurile din care au fost selectate lucrările sînt: „Perioada romană“, „Aproape pustia“, „Memoria verticală“ şi „Abel“ […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

object(WP_Term)#12884 (11) { ["term_id"]=> int(19326) ["name"]=> string(7) "Nr. 901" ["slug"]=> string(6) "nr-901" ["term_group"]=> int(0) ["term_taxonomy_id"]=> int(19326) ["taxonomy"]=> string(7) "numbers" ["description"]=> string(0) "" ["parent"]=> int(0) ["count"]=> int(31) ["filter"]=> string(3) "raw" ["term_order"]=> string(1) "0" }