ARTE VIZUALE. Un traseu vocaţional: Florin Şuţu
GALERIE FOTO
- 07-08-2014
- Nr. 734
-
Mihai PLĂMĂDEALĂ
- Arte
- 0 Comentarii
Luna august reprezintă pentru semnatar o perioadă a vizitelor în atelierele artiştilor şi a pelerinajelor prin tabere de creaţie sau simpozioane. Între tabăra de sculptură de la Caransebeş şi Capitală, una dintre opriri a fost în atelierul pictorului prahovean Florin Şuţu, a cărui discreţie socială nu este întrecută decît de capacitatea sa uriaşă de lucru. Deşi nici un gen al picturii nu îi este străin, Şuţu este cu predilecţie un artist al naturilor statice şi peisajelor. Pînzele sale sînt aerisite, atmosfera rarefiată, în timp ce natura, arhitecturile prinse în cadru, obiectele reprezentate şi rarele personaje se află întotdeauna într-un echilibru stabil. Nimic din afară nu pare a tulbura legile de compoziţie care determină coordonatele lucrărilor sale. Una dintre calităţile artistului este că îşi adaptează registrul de procedee de la o situaţie la alta, în fapt, de la tablou la tablou. Am preferat în sintagma anterioară termenul „tablou“ în locul aceluia de „lucrare“ pentru a marca apetenţa lui Florin Şuţu pentru tradiţional, clasicism & academism, în sensul conferit acestora de pictură. Faptul semnalat nu exclude însă modernitatea muncii sale: pictorul caută şi experimentează într-o zonă a subtilului, cu mijloace deopotrivă rafinate şi discrete. Revenind, Şuţu nu încearcă să epuizeze tot […]