ARTELE SPECTACOLULUI. Festivalul Cetăţi Transilvane 2010
- 03-09-2010
- Nr. 540
-
Mihai PLĂMĂDEALĂ
- Arte
- 0 Comentarii
Între 26 şi 29 august 2010 a avut loc cea de-a zecea ediţie a Festivalului Cetăţi Transilvane – Sibiu, eveniment cultural „monitorizat“ de cîţiva ani (ca şi Festivalul de Artă Medievală – Sighişoara) de Observator cultural. Dacă Sighişoara a fost o loterie, chiar o ruletă rusească pe parcursul celor optsprezece ediţii de pînă acum (cea din 2010 reprezentînd punctul de apogeu prin calitate şi bun-simţ), Sibiul se distinge prin nivel şi constanţă. Frumosul oraş – reală Capitală culturală – are de zece ani un festival medieval excelent, care se dezvoltă (pe ruta sa) de la an la an. După cum menţionează programul festivalului, evenimentul îşi propune (în cel mai onest mod) să celebreze şi să readucă în actualitate momente din perioada Evului Mediu. Fiecare dintre cele nouă ediţii organizate anterior în Sibiu au adus în faţa publicului spectacole cu specific exclusiv medieval, fie că a fost vorba despre teatru, dans, muzică şi animaţie stradală, toate acestea puse în scenă de „trupe“ din România (Nomen Est Omen, Reflex, Cimpoierii din Transilvania, Ordinul Cavalerilor Cetăţii Roşii, Ordinul Cavalerilor de Mediaş, Zînele Zalăului, Huniadi Cantores, Ordinul Muşatinilor, Crispus etc.) şi din străinătate (Kronacher Aussuchts Company – Germania, In Extremo – Germania, Aulos […]