„As vrea sa adaug ca imi beam apa dintr-un pahar de cristal…“

Certitudini eruptive, iluminari laice… Rasfoind volumul de convorbiri Despre interior-exterior si incercind sa-l corelez cu alte texte ale lui Gellu Naum, mi-am amintit – prin nu stiu ce asociatie de idei – un vers apartinind unui alt poet, mult timp indezirabil: „– O, cum omul a devenit concret“. Nu mai citisem de mult acest poem bacovian, nici nu-mi mai aminteam titlul, asa ca am luat un volum din biblioteca. Ei bine, volumul, destul de masiv (e vorba de editia de Opere aparuta in 1994 la E.F.C.R.) s-a deschis exact la poemul cu pricina. Nu stiu daca suprarealistii – in ciuda definitiei lui Michel Cartouges – ar fi circumscris aceasta stranie coincidenta in zona hazardului obiectiv, cert este ca ea, coincidenta, nu m-a lasat tocmai rece. Sa fi fost o „pedeapsa“ pentru reticenta – pe care mi-am exprimat-o si in discutia cu o prietena – fata de componenta „magico-ezoterica“, „alchimica“, „samanica“ a scrisului lui Gellu Naum? Marturisesc ca, pe de o parte, sint tentat sa asociez aceste componente zonelor intunecate ale existentei, tenebrosului, cercurilor infernale, iar, pe de alta parte, ma lasasem sedus in primul rind de ironia stralucitoare, solara, de o anumita cerebralitate a lui Naum. Lectura mea era, e […]