Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
Asul de pică lat
- 18-02-2015
- Nr. 760
-
Radu Călin CRISTEA
- Actualitate
- 14 Comentarii
Se apasă pînă la podea pedala moştenirii lui Traian Băsescu. Bunele şi relele sfîrîie în retortă. Unii zic că România ar fi scăpat, cu răni adînci, din coşmarul unui deceniu de abuzuri provocate prin impunerea puterii personale a unui preşedinte care, în derîderea Constituţiei şi a altor vrafuri de legi, a produs democraţiei autohtone incomparabil mai multe pagube decît beneficii. Alţii, în speţă suporterii hard core ai lui Băsescu, care l-au acompaniat pe diverse tonalităţi, de la incantaţii fermecate la binevoitoare bombăneli, dau celor zece ani cu Băsescu la Cotroceni un calificativ de timp deja prelins în cărţile de istorie: „…un mare om politic român“ care „a înţeles marile priorităţi economice, sociale şi morale“ (Traian Băsescu), „va rămîne în istoria onoarei la români“ ca „om politic în sensul superior al noţiunii, înzestrat cu imaginaţie strategică şi voinţa politică“ etc. (Vladimir Tismăneanu, Cine este Traian Băsescu, pe blogul său, 20.12.2014). „Cred sus şi tare că [Băsescu] a fost cel mai puternic, pozitiv puternic, preşedinte după ‘89“ (Gabriel Liiceanu, interviu înGîndul, 28.10.2014). Sinteza iluminismului băsist, aşa cum sună aceasta în gongul lovit de ciocănelele părinţilor spirituali ai fenomenului, îl prezintă pe ex-preşedinte decartînd aşi după aşi precum „întărirea justiţiei independente, modernizarea instituţională, […]
Incredibil câtă risipă stilistica pentru a demonstra că Băsescu a fost cineva. Oare nu știe dl rcl ca exista si publicitate negativă?
Ciudat e ca textul te face sa-l simpatizezi pe marinar care are in orice caz haz si, mai mult, putea fi mereu de cart (cam simpluta poanta).
Dar si mai ciudat e cum il plânge
printre rânduri pe bietul prim-ministru. Lipsa de echilibru în analiza decredibilizeaza intenția.
Ca sa nu mai vorbim de tonul obsesiv.
Excelent articol. Farsa politica acesta va fi termenul generic al basismului. Toate realizarile acestui individ, asa cum foarte bine le exemplificati, tradeaza un personaj totalmente antidemocratic. Lista lunga a gesturilor paradoxale poate fi completata cu condamnarea comunismului de un produs si beneficiar al acestui sistem, incapatanarea maladiva cu care s-a opus, din pozitia de Ministru al Transporturilor , construirii de autostrazi pe care apoi din postura de Presedinte o sustinea, invocarea competentelor in alegerea candidatilor in diferite functii versus trimiterea fiicei in Parlamentul European, prezentarea ca reper al dreptei romanesti al unui individ care in postura de sef de partid a virat stanga dreapta peste noapte si multe altele. Trista lista celor care l-au sustinut, chiar prin tacere, in cele mai imunde atacuri .
De Basescu-Cotroceni am scapat ,dar nu si de numitii/instalatii/ascunsii/fidelii in institutii ale statului.Ca la noi nu s-a gasit un Ken Starr pe timpul deceniului lui Basescu arata o data in plus cardasia celor cu legea in mana legati aproape ombilical de marinarul ajuns presedinte.Sper ca se va gasi un complet de judecata care sa-l aduca pe ex in fata instantei , dar si sa puna lucrurile in firescul lor , daca e nevoie luand model si de pe la Seul , si nu numai.
Cum tot raul are si o parte buna , iata ca sunt scoase in lumina reflectoarelor nume grele de politicieni din PDL-ul lui Basescu ( ca doar hotii erau NUMAI la altii!) dusi in catuse , sau carora li se zornaie , deocamdata, aceste bratari.Si pe langa cei care au tronat din scaune ministeriale ies la vedre si lideri importanti , ideologi/sforari , dar pe laga ei si o parte a faunei unse cu toate alifiile .Unita in cuget si simtiri cu mizeria patronata de Basescu se dovedeste si o sleahta de intelectuali (o parte a lor fiind nominalizata in articol) care i-a pus in umbra in privinta osanalelor pe laudacii lui Ceasca.Si e partea buna , ca si-au aratat adevarata fata, cu talent si cuvinte maestrite , de carturari subtiri , dar care nu se sfiesc sa se aseze cot la cot cu interlopii sponsori , dar in final sugative ale banului public.
O veste buna si pentru filosoful – editor : taxa de timbru cultural ramane 2% , asa ca isi poate indrepta criticele spre Kant , daca mai are ceva de zis in acest domeniu.
Nu cred, desigur, cu exceptia lui Tismaneanu care este un intratabil care muta spontan orice polemica in zonele lui preferate de dialog – acelea bintuite de „furtuni excrementiale”. Articolele mele se servesc de foarte multe citate. Pot fi combatute cu alte citate. Le astept oricind, de unde vor veni ele. Asta pentru lumea in care ne aflam. Cred ca dincolo chestiunile se vor rezolva mai simplu.
dar meritul documentării mi se pare că decurge din altul poate la fel de important, al anticipării (din chiar capului locului, cum se vede) celor ce aveau să se întîmple în deceniul ruşinii.
liiceanu, patapievici şi tismăneanu te vor duşmăni pînă la moarte şi dincolo de ea…
Nu stiu daca sunteti acel Emil Ionescu pe care il cunosc din studentie sau altcineva. Vreau doar sa va spun ca postarea dvs. o socotesc cea mai magulitoare dintre toate. Va puteti imagina ce munca de documentare se afla in spatele acestor texte. Am dorit sa le blindez astfel pentru ca nu stiu cita lume mai are rabdare sa scotoceasca pe internet, biblioteci, arhive etc. doar pentru a preciza cu exactitate ziua, luna, anul, locul unde a avut loc un anume eveniment. Le va fi, macar din punctul acesta de vedere, mai usor celor care vor cerceta acest ultim deceniu politic. E o materie imensa de investigat.
Chiar că în stil „securist”,
de nedigerat !
Da. Remarcabil. Poate că nici nu e nevoie de o analiză atât de inteligentă; e orz pe gâşte. Dispreţul ar fi de-ajuns. Nu-ţi prea vine sa analizezi ce te dezgustă. Dar ar trebui poate înţeles cum fac Liiceanu et cie să repete conduita faţă de Ceauşescu. E foarte greu de înţeles. S-a schimbat jargonul, dar căciuleala aceea infectă a rămas. Neruşinarea lui Adrian Paunescu a făcut pui unde te aşteptai mai puţin.
Si impresia mea e ca Basescu a avut, mai ales la inceput, pina n-a apucat sa dea de borcanul cu miere, un tip de onestitate cu care a cistigat simpatia unei parti a intelectualitătii. Reactiile violente, vorba spurcata, duritatea comportamentala, actele de siretenie, dezinvoltura, curajul de a se baga si in probleme care il depaseau, muchii incordati de capitan de vas care face legea – cam totul venea din aceeasi experienta de om de mare fara carte, dar bagaret si putind trai doar intr-un climat de conflict. Nu cred ca ar fi rezistat in stilul asta. Dar, si aici e buba, cum a reusit un taliban ca Basescu sa intre pe sub pielea unor intelectuali subtiri ca Plesu, Liiceanu etc.? Sa intre si sa si ramina pina la supararile cu Udrea. Ce i-a putut convinge sa stea alaturi de el si sa-i tina isonul 10 ani? Tiparituri la Humanitas, ICR, ambasade, consulate, institute de cercetare, comisii prezidentiale, functii politice, o simpatie umana pentru un personaj atit de ciudat? Cum poate sa spuna Liiceanu ca se regaseste in valorile lui Basescu? Care valori?
Un text scris cu meticulozitatea unui profesionist. Un text de pus in arhiva caci memoria romanilor este scurta si in putina vreme vor vrea sa uite dematelarea orchestarta de montruosul personaj care ne-a condus in ultimii zece ani.
Deceniul cu Basescu la Cotroceni lasa in urma un mare consum inutil de energii. Partea de progres in societate s-a nascut din convulsii, din certuri, din tensiunile pe care Basescu le-a injectat peste tot. Nimic bun nu s-a nascut pe cale naturala. Ceea ce ma doare cel mai tare e societatea civila care a amutit sub Basescu. Or treaba presedintelui asta trebuia sa fie, sa motiveze, sa fie o prezenta exemplare, sa inspire incredere, sa nu-i partineasca pe unii si sa-i dezavantajeze pe altii, sa aiba o viziune, un plan cu Romania. Solidaritatea cetateneasca a ajuns aproape la zero. In schimb sintem tari la vrajbe, la insulte, la umilirea celui de linga tine. Omeneste societatea romaneasca s-a degradat urit in cele doua mandate ale lui Basescu. Or, cu o societate demotivata avansezi tiris-grapis. Aici e mostenirea cea mai grea lasata de Basescu. Din pacate, am inceput sa ma plictisesc asteptindu-l pe Iohannis. Un hiperactiv isteric e inlocuit de un prompter care zice citeva vorbe o data la 10 zile. Vreau mai mult. Vreau produse din capul lui Iohannis. Altfel punem pe cineva sa scrie declaratii si le citesc Rebengiuc sau Iures mai bine.
Foarte bun articol! Treaba de meserias. Ultimele 3 texte din „Observator cultural” sunt de tinut minte. RCC, tine-o tot asa! Limba romaneasca suna al naibii de mishto, are viata in ea. O delectare.
Față cu acest elaborat sinopsis al Deceniului Băsescu, mă trezesc admirînd metafora unui general – Degeratu, în emisiunea de aseară, a lui Rareș Bogdan: Sîntem spectatorii filmului vieții noastre. Spectatori, nu actori.
Generalul se referea la filmul istoric horror ce rulează-n Ucraina dar, ca orice metaforă reușită, și aceasta-i valabilă la diferite nivele ale vieții noastre istoric-efemere și iluzorii.
Sigur, Platon ne-a avertizat, în Mitul peșterii: Privim umbre pe pereți, cu spatele la lumina soarelui (Adevărului, cel despre care credea că-l dormim, incapabili de ”a ne trezi”).
A venit apoi Eminescu – Umbre pe pînza vremii.
Degeaba! E o soartă și-un destin să asistăm letargic la distrugerea vieții noastre.
Ce lipsește sinopsisului – altminteri, admirabil construit, al lui RC Cristea – e reiterarea momentelor de protest al statului român, la deșucheala prezidențioasă a Băsescului: încercările de a-l da jos. Nereușite. Și nu fiindc-ar fi fost nesusținute popular – mai ales, la ultimul referendum de demitere. Ci pentru c-au fost nesusținute legal. Au rămas timide încercări democratic-constituționale de apărare a statului de drept. Au arătat că-n interiorul statului român, niște mecanisme oculte-s capabile a bloca mișcarea ”naturală” de reglare, de corectare a abaterii de la normele constituționale altminteri unanim asumate, unanim clamate.
În mod clar, statul român nu funcționează potrivit Legii, dar potrivit unor interese de grup restrîns – un nucleu dur al ”adevăraților conducători”. Altfel, ce l-ar fi-mpiedicat pe Tăriceanu să mențină Legea referendumului, care l-ar fi demis pe Băsescu. Ori pe Ponta, să o modifice în interesul al însuși statului român?
”Presiunea externă” – s-a zis. În primul caz, a fost evitată prin cumințenia de ”a nu forța constituția” – ceva de care Băsescu avea de ce-și rîde. În al doilea, de acută teamă față de retorsiunea Occidentului, teamă care nu putea veni decît dintr-o apăsare a sentimentului ilegitimității.
Aici ar fi un nodul malign al democrației noastre originale. Practicînd ilegitmitatea în legiferarea cu dedicație, ajunge a se teme de legitimitatea de a legifera. Se sfiește să acționeze legal, cîtă vreme așa bine poate ilegal. Ba chiar un comeț practică – legalul extern la schimb cu ilegalul intern.