Atît ca tragedie, cît şi ca farsă

Pe urmele unei idei hegeliene, Marx afirma că fiecare eveniment istoric are tendinţa să se repete. Evident, faptele propriu-zise diferă, dar patternul general este acelaşi: întîi ca tragedie, iar mai apoi ca farsă. Capitalismul – termen suprasolicitat astăzi, dar totuşi util – şi-a început, dar mai ales şi-a consolidat existenţa prin intermediul unui proces economico-social extrem de agresiv, numit de Marx acumulare primitivă (campanii generalizate de jefuire şi înrobire a populaţiilor Lumii Noi). Astăzi, articulînd o lume hiper-reală, pentru a utiliza un concept aparţinîndu-i lui Jean Baudrillard, o lume a spectacolului, a reality show-ului permanent, a intimităţii disecate pînă la grotesc într-o manieră ludică funcţionînd ca paravan şi/sau ca funcţie expiatoare pentru expunerea ostentativă a individualităţii care nu numai că acceptă, dar consimte entuziast să fie parte activă a decorului histrionic de care este produsă pînă în cele mai mici detalii, o lume hipersexualizată a monadelor tot mai puţin capabile de a gîndi şi articula la nivel colectiv un proiect de societate alternativ – capitalismul este o farsă. Farsa este însă mult mai eficientă decît tragedia, deoarece nu mai reprezintă ceva exterior şi ameninţător în raport cu socialul, pe care îl include acum la modul organic; farsa reuşeşte să transforme, […]