AVALON. Moartea în uniformă cu petliţe

Aş fi crezut că Marius Oprea, colegul meu de generaţie, cunoscut de mine prin anii ’80, va deveni în exclusivitate un poet, ba chiar unul vagant. Pe vremea juneţii noastre făcea deja figură de rebel şi răspîndea un iz rebel, de François Villon. Ca istoric, i-am apreciat mult prima carte – o contribuţie de istoria culturii – şi credeam de-acum că va face, în plan profesional, o carieră de istoric al modernităţii româneşti, pentru care avea la îndemînă toate instrumentele. Împrejurările vieţii însă – o anchetă a Securităţii, bătăi, investigaţii printre prieteni, declaraţii, apoi participarea la revoluţia braşoveană din 1989 –, ca şi posibilitatea de a cerceta, în fine, pe cinstite trecutul comunist l-au acreditat în calitate de cercetător al regimului roşu defunct, cu un interes particular pentru elita Securităţii. Cărţile lui cu subiect istoric de pînă azi sînt, în marea lor majoritate, preocupate de desluşirea încurcatelor iţe ale gărzii pretoriene comuniste din România. Banalitatea răului. O istorie a Securităţii în documente (2002, Premiul pentru Cea mai bună carte de istorie a anului), Securiştii partidului. Serviciul de cadre al PCR ca poliţie politică. Studiu de caz: Arhiva Comitetului Municipal de Partid Braşov (2002; coautori: Nicolae Videnie, Ioana Cîrstocea, Andreea Năstase, […]