Aventura de a traduce din poezia Denisei Comănescu şi a lui Nicolae Prelipceanu

Pe Denisa Comănescu am cunoscut-o în anul 2000, cu prilejul unei întîlniri a traducătorilor literari din limba română, organizate la Neptun sub egida Uniunii Scriitorilor. Ea mi-a dăruit, atunci, una dintre cărţile sale, iar impresia pe care mi-a lăsat-o poezia ei inteligentă, rafinată şi profundă m-a făcut să mă gîndesc să o traduc. Lucru care pentru mine era o noutate sau, dacă vreţi, o provocare, fiindcă eu mă consider traducător nu de poezie, ci de proză. Cred că numai un poet poate traduce cu succes poezie, căci, spre deosebire de proză, unde traduci dintr-o limbă într-alta, în cazul poeziei trebuie să traduci dintr-un limbaj poetic într-altul, trebuie să creezi poezie. Adică, dincolo de dificultăţile specifice ale semanticii şi ale structurii unei limbi, traducătorul trebuie să elaboreze un limbaj poetic care să producă cititorului în limba-ţintă aceeaşi impresie pe care o produce textul în limba originală. În poezie, cuvintele nu funcţionează la fel ca în proză; trebuie să pătrunzi într-un univers atît fonetic, cît şi semantic. Poate că din acest motiv există păreri care neagă posibilitatea traducerii de poezie. Am văzut prea multe traduceri eşuate de poezie, unele chiar semnate de traducători reputaţi, ca să mă aventurez pe astfel de mări […]