Bărbatul care a vrut să fie o revoluţie (video)

S-a întîmplat într-o zi cu mult soare. Mi-am pus căștile, pantofii roșii și am ieșit din casă. Lumina solară răvășea strada, stația de metrou era pustie și foarte portocalie. Cît am mers cu metroul, am stat cu ochii închiși, îndreptîndu-mi atenția spre versurile: „Let’s sway/ sway through the crowd to an empty space… Let’s dance…“ și am dansat: pe scara rulantă, la semafor, pe strada Sborului și pe strada Dimineții – și i-am spus la revedere lui David Bowie. Pe David Bowie l-am văzut prima dată la MTV. Într-adevăr, mai întîi l-am văzut și abia apoi l-am ascultat. Eram zăpăcită de mișcările stranii, de ochiul mișcător din videoclip; zăpăcită și încîntată. Mi s-a părut că e din altă lume acel artist, și ce altceva dacă nu neapartenența, stranietatea, a-fi-altfel pot trezi interesul unei adolescente care simte că nu are nimic în comun cu oamenii din jur. Adoles­centul extraterestru își găsise idolul. Primul single cu care a atras atenția a fost Space Oddity, lansat cu doar cîteva zile înainte ca Neil Amstrong să facă primii pași pe Lună. „For here/ am I sitting in  tin can/ Far above the world/ Planet Earth is blue/ And there’s nothing I can do.“ Povestea […]