BIFURCAŢII. 21 august 1968: la aniversară

Aveam opt ani în 1968. În august, eram în vacanţă cu părinţii, făceam un tur prin Ardeal. Nu aveam maşină, mergeam cu trenul. Nu mai ţin minte în ce orăşel eram pe 21 august, poate Tuşnad, dar ştiu că stăteam în gazdă la cineva – nu trăgeam la hoteluri pe-atunci. Stăpîna casei, unguroaică, ne pregătise pentru prînz un papricaş de ciuperci cu mămăliguţă, îl aveam promis de cu o zi înainte, de ăsta îmi aduc foarte bine aminte pentru că nu m-am putut bucura de el cum se cuvine. Fusesem la plimbare prin oraş, Ceauşescu striga ceva la megafoanele din parc, ai mei erau speriaţi, eu nu pricepeam de ce, ştiu doar că m-au tîrît acasă pe sus şi nu m-au lăsat să-mi mănînc papricaşul în linişte. Am luat primul tren şi ne-am întors la Bucureşti. În zilele următoare m-am jucat, ca de obicei, cu băieţii în faţa blocului. Toţi ştiam că urmau să ne atace ruşii, iar noi o să-i snopim, ştiam cîte tancuri avem şi cum o să-i batem să le sune apa-n cap. După o vreme, cum ruşii întîrziau să apară, am revenit la vechile jocuri.   Despre cehi nu am mai vorbit, am uitat cu totul […]