BIFURCAŢII. Anabasis

„Avec le fil des jours pour unique voyage“ (Jacques Brel, Le plat pays)   Întocmai cum spui, prietene. Pentru cel plecat într-o lungă călătorie, timpul curge mai repede, se umple mai degrabă şi el, călătorul, treptat, nu mai simte nevoia să comunice cu cei lăsaţi acasă, de care se simte pe zi ce trece mai desprins. Legăturile nu se rup brusc, dar se tot slăbesc pînă ce, într-o zi, se desfac de tot. Vine momentul în care foştii prieteni înţeleg că „nu mai au ce-şi spune“. Aşa şi trebuie să fie. De mirare ar fi să fie altminteri, pentru că interesele şi preocupările nu se mai întîlnesc, cel plecat se opreşte în alte porturi, noutăţile îi copleşesc mintea şi sufletul, astfel că, în loc de comunicare adevărată, tot ce mai poate el trimite sînt relatări, dări de seamă, descrieri ale locurilor văzute, ale întîmplărilor trăite, tot mai îndepărtate şi, poate, de neînţeles. Acasă i se pare a fi fost tare demult, iar întoarcerea, atunci cînd mai e luată în calcul, pare atît de nesigură…   Se întîmplă ceva asemănător paradoxului gemenilor, faimosul experiment mental pentru teoria relativităţii. Cel care călătoreşte nu se mişcă mai repede, dar trăieşte mai intens şi […]