BIFURCATII. Bella Italia

Pisa. În plină Toscană, zonă tradiţional de stînga. Orăşel universitar, cosmopolit prin forţa lucrurilor. Aici, pe stradă, cine nu-i student e profesor. Vînzătorii ambulanţi africani, cei care iau imediat pulsul locului, se adresează tinerilor cu „amico mio“ şi celor mai puţin tineri cu „dottore“.  Pe un perete, în apropierea gării, cineva a mîzgălit cu negru: „Rumeno, ti buco il cranio“. Vrea, adică, să ne crape capul. O fi avînd omul motivele lui. Deşi nu-s mulţi români la Pisa, mai ales nu sînt mulţi muncitori români. În două săptămîni, am auzit doar de trei ori româneşte, o dată erau clar studenţi. Spre liniştea mea, aceasta era singura inscripţie antiromânească din zona prin care mă învîrteam. Predominau, de departe, referirile puţin elogioase la fotbalul livornez (la suporterii respectivului sport, ca să fiu mai precis), mesajele de amor şi sloganurile anarhiste. Dintre ele, m-a pus pe gînduri „Capitalul rezistă, dar nu convinge“: firesc, convingerile interioare sînt al naibii de greu de clintit. Genial în directeţea lui abstractă mi s-a părut îndemnul: „Fotti il sistema“. Mai greu de pus în practică.   Habar n-am cum arată cei care scriu măscări şovine pe pereţi. Dar îi ştiu bine pe unii dintre cei care se simt […]