BIFURCAŢII. Bemoli

„Vreme este să plîngi şi vreme să rîzi; vreme este să jeleşti şi vreme să dănţuieşti“. Acum e vremea să ne bucurăm. Şi ne tot bucurăm. Nu-i vorbă, avem de ce, am şi jelit înainte. Totuşi,  începe să mi se pare că exagerăm. Prea ţine mult emoţia. Numai de nu s-ar relua degrabă ciclul. Atît de mare şi contagioasă e euforia, că trece binişor înspre exaltare. Şi spre beţie de cuvinte. Se vorbeşte despre revoluţie – ce spun eu? revoluţii. Se aşteaptă de la Klaus Iohannis „să civilizeze România cu biciul“. I se fac lui Iohannis portrete, se descoperă (ce noroc!) poze vechi – preşedintele la munte, pe bicicletă, în costum de Moş Crăciun –, i se dedică ode, se scrie despre „relaţia lui“ cu Carmen, despre copilăria şi tinereţea lui Carmen, despre clasa la care e dirigintă. Simte gazetarul român nevoia să-şi pună-n pagină entuziasmul şi prinosul de iubire. Nimic nou, ştiu – dar dacă nu se schimbă nimic, unde-i revoluţia? Deocamdată, preşedintele ales se ţine tare, nu se lasă. Dar ştiu eu cît o rezista? Iubirea, se ştie, e un lucru foarte mare. Cînd dă pe-afară, pe unii-i îngreţoşează, pe alţii-i înduioşează.   Unii spun că abia acum […]