BIFURCAŢII. Bunica, Enescu şi Băsescu

„Ştii cu cine m-am întîlnit azi?“, ne întreba, radioasă, bunică-mea, după vreo ieşire în oraş, la cumpărături. „Ei, nu ne fierbe, cu cine?“ „Cu Mircea Albulescu“, lăsa ea, triumfătoare. „Cînd eu intram pe Lipscani, el tocmai ieşea din magazinul de pantofi de pe colţ.“ Exact la fel mi s-a întîmplat şi mie, la Festival, duminică seara, la Zacharias. M-am întîlnit cu ministrul Paleologu: cînd eu ieşeam din toaletă, el intra; ştiţi culoarul acela îngust, în „L“, de la Ateneu: acolo s-a-ntîmplat. Am mers şi luni, de la ora 17.00, la recitalul de vioară şi pian, eram plin de speranţă. N-a fost să fie, nu ne-am mai întîlnit. Dar tot m-am bucurat, a fost muzică bună. Nu-i vorbă, în seara dinainte l-am şi ascultat glăsuind în franceză (impecabilă, recunosc cu invidie) şi făcînd bănculeţe, nu de cel mai bun gust, înainte de a-l decora pe Zacharias. Una peste alta, mi-a produs o uşoară jenă lejeritatea pe care o afecta, omul părea puţin nelalocul lui – nu pentru entertainment e plătit. Cred că poartă o pălărie încă prea mare. Dar, cum bunică-mea mă îndopa şi la douăzeci şi cinci de ani, decretînd că sînt „în creştere“, poate spera şi el că e […]