BIFURCAŢII. Ce ne învaţă literatura

În Diavolul şi bunul Dumnezeu, piesa lui Jean-Paul Sartre, personajul principal, Gœtz, alege să facă răul. Îi iese de minune. Cum un alt personaj e de părere că binele nu e posibil pe pămînt, Gœtz se decide să-i dovedească contrariul – binele există, poate fi făcut – şi devine un apostol al binelui. Urmează calea cea dreaptă ca să cîştige un pariu. Atît de pătimaş vrea şi face binele, că faptele lui bune atrag numai nenorociri pentru cei ce-l urmează. În final, după ce a condus şi cîştigat un război devastator şi s-a impus în faţa oamenilor lui – care se tem de el mai mult decît de duşmani –, Gœtz spune (e ultima replică a piesei): „Sînt ai mei. În sfîrşit“. În Viaţa e vis, piesa lui Calderón de la Barca, Regele Basilio îşi închide într-un turn fiul, pe Segismundo, la a cărui naştere i se prezisese că va fi un rege sîngeros şi crud. La un moment dat, pune la cale un experiment: îşi va adormi fiul şi-l va face să se trezească pe tron, rege pentru o zi. Dacă se va dovedi rău, îl va adormi iar, îl va închide din nou în turn şi acesta va […]