Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
BIFURCATII. Ce-şi face omul cu mîna lui…
- 21-01-2010
- Nr. 509
-
Liviu ORNEA
- Rubrici
- 7 Comentarii
Cum, necum, reuşim să aruncăm în derizoriu orice lucru, oricît de serios, reuşim să golim totul de sens. De ani buni se vorbeşte insistent de reforma învăţămîntului de toate gradele – se vorbeşte pînă la vertij, pînă la greaţă. Iar cînd se face, cu opinteli, cîte ceva, pe nesimţite, direcţia de mers se inversează şi ne trezim pedalînd voiniceşte către punctul de pornire. De la o vreme, după mult chin, s-a încetăţenit ideea că orice schimbare trebuie să meargă mînă în mînă cu (unii cereau chiar să fie precedată de) evaluarea dascălilor şi a instituţiilor de învăţămînt. S-au căutat criterii. Nu era greu să se găsească. Pentru învăţămîntul superior, s-a mers pe ideea evaluării performanţei în cecrcetare, exprimată prin calitatea şi cantitatea de articole ştiinţifice produse. Calitatea poate fi constatată pe două căi: citind articolul sau/ şi după prestigiul revistei care l-a găzduit. E greu de citit şi producţia unui singur om, dar a unor mii! Ar fi nevoie de o armată de evaluatori străini. Se merge, nu numai la noi, pe varianta a doua. Atunci e nevoie de ierarhizarea revistelor. Există mai multe metode, dar cea care prevalează în lume e ierarhia numită ISI, în care factorul de […]
@ Andrei Draganescu, Luni, 25 Ianuarie 2010, 20:53
„Ceea ce trebuie incurajat in primul rand este calitatea, masurata eventual in publicarea in reviste si edituri (pentru stiinte umaniste si sociale) de top, brevete de inventie patentate la oficiile europene si/sau americane de patente, si poate prin obtinerea de fonduri UE.”
Principial sunt de acord cu dumneavoastra, insa Romania este un caz oarecum special, in sensul ca nu exista o traditie solida pentru publicatii de valoare, nici macar in marile universitati. Cu exceptia celor 3-4 domenii in care se publica in mod constant de vreo 30-40 de ani, in rest e liniste aproape totala. Ori e greu de inchipuit, indiferent cine ar fi la franele MEC, impunerea unor criterii de promovare pentru profesor (pentru medicina sa spunem) de 10 articole in reviste cu impact mai mare ca 5. Nu intamplator am dat exemplu medicina, pentru ca si orgoliile sunt foarte mari aici si lumea se impaca cu greu cu ideea de a iesi la pensie cu titlul de sef de lucrari sau conferentiar. Poate ca solutia franceza cu Profesor I si Profesor II (echivalentul conferentiarului de la noi) nu ar fi foarte rea pentru linistirea orgoliilor.
Pe de alta parte nici nu putem trece cu vederea conditiile in care se face cercetarea in Romania. Pana in 2005 nu au fost bani mai deloc, dupa aceea s-au aruncat pe apa sambetei timp de 3 ani, iar acum iar nu sunt deloc. Cel putin in domeniul stiintelor naturii, acest aspect este devastator, pentru ca iti frange continuitatea. Nu poti publica in reviste de top (sa spunem 10-15% spre varful clasamentului) facand cercetare din doi in doi. Nu mai vorbesc de faptul ca mai nou esti obligat sa finalizezi o teza de doctorat in 3 ani, iar pe chimie pentru validare, ai nevoie de minim 2 ISI. In aceste conditii nu prea putem tinti la reviste situate mai sus de jumatatea clasamentului.
Sigur ca anumite etape pot fi scurtate, dar nu pot fi complet eliminate. Este obligatoriu sa ne formam aceasta cultura a cercetarii stiintifice de nivel si MEC ar putea controla foarte usor acest aspect, strangand treptat surubul cu granturi si simplificand birocratia absolut tembela care este in momentul de fata. Aproape ca nu mai conteaza rezultatele care le obtii, fata de evidentele financiar-contabile. Din pacate mai avem multe probleme. Poata ca nu suna O.K. dar cred ca suntem in perioada acumularilor cantitative.
@ Nicolae Hurduc, Luni, 25 Ianuarie 2010, 13:42
Legat de profesorul de la Berkeley, cred ca vorbim de 2004 sau 2005, deci nu de evul mediu sau inceputul secolului trecut. Trebuie sa adaug ca nici nu mi-as pune problema ca publicatiile unui autor de asemenea calibru ar fi ne-ISI, pur si simplu pentru ca sunt articole in cele mai prestigioase reviste. De fapt in SUA nu am auzit pe nimeni sa faca distinctia ISI vs. ne-ISI, probabil pentru ca nimeni nu publica in reviste de care nu s-a auzit si care nu pot fi accesate de catre bibleoteci sau de bazele de date, asadar majoritatea publicatiilor din SUA sunt in reviste cotate ISI. Pe de alta parte unele reviste romanesti de traditie (cum ar fi ‘Revue Romaine de Mathematiques Pures et Appliquees’) in mod sigur nu erau cotate ISI pe vremea cand erau deja recunoscute pe plan international si contineau articole substantiale. Ceea ce vreau sa spun – si nu e o noutate – e ca exista (foarte) multe articole „ISI” demne de a fi considerate maculatura si in acelasi timp articole „ne-ISI” valoroase. In aceeasi ordine de idei exista autori cu multe sute de publicatii ISI, si cu poate mii de citatii care nu-mi inspira prea multa incredere (si poate gresesc). Unul din ei (ne-roman) ma spamuieste regulat (pe mine si pe multi altii) cu conferinte WSEAS prin insule mirifice, care se lasa cu 2-3 publicatii ISI, asa cum subliniaza si L.O.
Evaluarea in SUA are hibele ei. Poate concludent ar fi exemplul granturilor (=proiecte): ca sa promovezi la pozitia de conferentiar intr-un departament de inginerie sau computer science dintr-o universitate decenta trebuie sa fi obtinut granturi in valoare totala minima de x dolari, x diferind de la un loc la altul, dar de multe ori e de peste un milion. Din pacate unii decani (decan=dean, persoana care conduce un colegiu = o grupare de mai multe departamente) extrapoleza aceste cifre si la departamente cum ar fi matematica unde granturile de la diversele agentii (National Science Foundation, Department of Energy, Department of Defense, National Institutes of Health, National Security Agency etc.) sunt mai greu de obtinut si mult mai mici. Daca adaugam faptul ca procesul de evaluare a granturilor e destul de aleator (nu am loc sa dau detalii aici), rezulta ca tinerii cercetatori se ocupa prea mult cu vanatoarea (si ulterior cu managementul) de bani intr-un mediu/mod nepropice in loc sa se dedice cercetarii. Dar ii intelegem si pe decani, fiindca au mare nevoie de fonduri in permanenta.
Ce vreau sa spun e ca toate aceste mijloace cantitative (scientometrice, financiare, si in general tot ce se ocupa cu numaratul margelelor) de evaluare trebuie privite cu rezerva (in nici un caz excluse!), fiindca ele nu pot inlocui evaluarea subiectiva care e mult mai la obiect. Incurajarea publicatiilor ISI, a publicatului de manuale si alte „carti” pentru ridicarea „punctajelor” ca mijloc esential de promovare nu face decat sa dea nastere la foarte multa maculatura – si va asigur ca vorbesc in cunostinta de cauza a unor realitati romanesti (din afara matematicii, unde cred ca lucrurile cred ca sunt in general in regula). Ceea ce treubie incurajat e in primul rand este calitatea, masurata eventual in publicarea in reviste si edituri (pentru stiinte umaniste si sociale) de top, brevete de inventie patentate la oficiile europene si/sau americane de patente, si poate prin obtinerea de fonduri UE. Iar calitatea evaluarii e in principal data de corectitudinea si calitatea evaluatorilor si nu de punctaje. Aceasta calitate trebuie impusa in mod principal universitatilor de varf (recunoscute si finatate de stat ca atare), pentru ca la Universitatea (imaginara, sper eu) din Ghimpati e greu de crezut ca impunerea normelor ISI va produce mai mult decat niste fraude ordinare.
@ Andrei Draganescu, Sambata, 23 Ianuarie 2010, 15:44
„Ca sa inchei acest lung comentariu: exista un profesor de origine romana, descendent al unei familii de matematicieni foarte cunoscute, care nu avea neaparat „prea multe” (in nici un caz sute) articole in momentul cand a devenit profesor la UC Berkeley. Credeti ca „scorul” il dadea invingator ?”
Ca sa ne putem face o parere cat de cat obiectiva asupra cazului prezentat de dumneavoastra, ar trebui sa stim macar despre ce fereastra de timp vorbiti. Va cer aceasta precizare pentru ca am avut ocazia sa port discutii absolut aberante pe tema scientometriei, de genul Einstein nu a avut articole ISI, ba chiar mai mult nici Galileo Galiei.
Repet cele spuse: consider filtrele ISI (SCOPUS) o conditie ABSOLUT NECESARA dar NU SI SUFICIENTA pentru promovarea pe functiile de conferentiar si profesor. Sigur ca putem veni cu tot felul de exemple punctuale, care sa contrazica total sistemul ISI sau sa-l ridice in slavi. Nu asta este important insa dupa parerea mea, ci o acuratete a sistemului pentru o majoritate a indivizilor (sau institutiilor). Pe domeniul pe care lucrati, puteti afirma ca majoritatea colegilor fac exceptie de la regulile ISI ? Sau mai concret, majoritatea colegilor care nu publica ISI sunt niste indivizi deosebit de capabili, iar majoritatea celor care publica ISI sunt niste nulitati ? Evident ca ma refer in primul rand la Romania, pentru ca ceea ce ne doare foarte tare acum, este calitatea actului educational in universitati si criza de personal cu adevarat competent .
Cred ca punctul cheie din articolul lui Doug Arnold (citat in articolul de fata) este faptul ca toate aceste criterii „obiectiv”-cantitative vor esua la un moment dat in a masura calitatea muncii unui cercetator pentru ca oamenii, in infinita lor capacitate de se adapta, vor gasi diverse modalitati de a influenta rezultatele in mod artificial (cazuri dovedite de autorul articolului din SIAM News si explicitate de L.O.). Tocmai de aceea in SUA evaluarea profesionala este cat se poate de colegiala si subiectiva. INSA: procesul de evaluare se supune unor criterii foarte stricte de obiectivitate si calitate. De exemplu, pentru promovarea la postul de profesor (sau la conferentiar=associate professor) evaluatorii sunt alesi dintre cei mai buni specialisti pe plan international din domeniul respectiv, cu respectarea stricta a confidentialitatii (cel evaluat nu va sti cine a scris evaluarile si nu va vedea referatele) si a principiului conflictului de interese (nu rude, colegi directi, colaboratori, prieteni). Procesul functioneaza (cu hibele lui, bineinteles) de ani buni, in primul rand datorita *vointei reale* a institutiilor de a promova profesionisti de calitate. Fara aceasta vointa nici un criteriu – obiectiv sau subiectiv – nu va functiona, si cred ca asta stim cu totii.
In alta ordine de idei, uitandu-ma clasamentele revistelor la care face referinta D-nul Hurduc, in special la cele de analiza numerica (sau mai larg, la cele de Computational Mathematics) mi-e foarte greu sa le accept ordinea rezultata din criteriile obiective. Ordinea pe care „toata lumea o stie” a fost facuta la un moment dat pe baza parerilor unui numar (cateva sute?) de specialisti alesi pe spranceana, si a fost publicata pe site-ul unei universitati. Chiar si asa, daca intrebi cinci specialisti probabil ca parerile lor legate de care sunt primele cinci reviste vor fi diferite. Ca sa nu mai vorbim ca si in aceste prime reviste pot aparea articole de calibre destul de variate.
Ca sa inchei acest lung comentariu: exista un profesor de origine romana, descendent al unei familii de matematicieni foarte cunoscute, care nu avea neaparat „prea multe” (in nici un caz sute) articole in momentul cand a devenit profesor la UC Berkeley. Credeti ca „scorul” il dadea invingator?
Domnule Hurduc, sinteti sigur ca ati citit2 bine ce am scris si ca ati inteles?
Cu cele mai bune ginduri,
L.O.
Scuze domnule Ornea !
Nu am fost atent la ghilimele si v-am atribuit pe nedrept ideea evaluarii colegiale (chiar ma si miram). In rest ceea ce am scris ramane valabil.
Intre timp insa am facut o scurta verificare a impactului revistei Chaos, Solitons and Fractals, conform celor doua sisteme de evaluare. In sistemul ISI revista ocupa o pozitie foarte buna fiind pe locul 5 din 76 de titluri contorizate la matematica-interdisciplinaritate. In SCImago lucrurile se modifica semnificativ (chiar daca domeniul atribuit este oarecum diferit – fizica, astronomie). Aici revista ocupa locul 153 din 459 de titluri, trecand din prima zecime, spre zona de mijloc. Altfel spus, diferenta majora intre cele doua clasamente ridica semne de intrebare (demonstrate de dumneavoastra prin „ingineriile publicistice” ale editorului sef). Cu ocazia asta insa, eu mi-am verificat gradul de incredere ridicat pe care-l am in sistemele de evaluare scientometrice. In Romania nici nu se pune inca problema unor alte criterii.
In tarile dezvoltate, unde fiecare lucru e pus aproximativ la locul sau, cred ca solutia ideala ar fi ca in momentul in care evaluam o persoana, sa impunem un minim necesar, dar nu si suficient, de articole ISI ca sa putem apoi trece la nivelul doi de evaluare (bazat spre ex. pe analiza numarului de citari, indici Hirsch si evaluarea colegiala). Insa cine nu realizeaza baremul minim de publicatii nu poate emite pretentia de a fi profesor universitar.
Domnule Ornea,
Dumneavoastra propuneti evaluarea colegiala. O.K. Si pe ce baze vom alege evaluatorii ? Mai mult decat atât, stiti foarte bine ca exista doar vreo 5 domenii in care Romania tine inca steagul sus in ceea ce priveste publicatiile internationale. Dar pe celelalte domenii unde nu exista nici un fel de traditie in cercetarea de performanta, cine va face evaluarea ? Vor decreta specialistii din Dabuleni cine este si cine nu este competitiv in Romania ?
Sunteti absolut indreptatit sa va alarmati din cauza exploziei de reviste din Romania, intrate in sistemul ISI (dar atentie, inca necotate). Lasati insa sistemul ISI sa regleze el aceasta problema. Unele reviste or sa dispara, iar altele vor avea coeficienti de impact nanometrici. Trebuie sa incepem si noi odata sa ne construim propria cultura stiintifica. Chiar prin exemplul pe care l-ati dat cu revista Chaos, Solitons and Fractals puteti constata faptul ca activitatea de umflare artificiala a coeficientilor de impact este monitorizata. Si cine este prins cu ocaua mica va fi taxat, pentru ca sigur nu vor mai publica oamenii seriosi acolo. Mai mult decat atat, in concurenta cu Thomson ISI a aparut sistemul european de ierarhizare SJR (SCImago Journal & Country Rank) dezvoltat pe baza de date Scopus. In cadrul acestui sistem se elimina autocitarile revistelor, mecanism prin care se poate creste artificial coeficientul de impact. O simpla comparatie a ierarhizarilor din celor doua sisteme, poate devoala situatiile neortodoxe. Eu cred ca sistemul ISI + SJR sunt variante cu mult mai sigure decat cea propusa de dumneavoastra . Nu priviti sistemul universitar din Romania, doar prin prisma domeniului in care lucrati. Si in matematica si in fizica si in chimie se vor putea gasi (desi nu chiar foarte usor) evaluatori competenti si onesti. In rest insa….. Si nu este vorba neaparat de rea-vointa aici, sau de trafic de influenta, ci doar de persoane care chiar nu stiu cum ar trebui sa arate un sistem universitar adevarat, pentru ca nu au depasit niciodata zidurile universitatii din Baile Herculane.