BIFURCAŢII. Ce şi unde se mai publică

Unul dintre efectele perverse ale transformării studiilor de masterat în învăţămînt de masă este gradul din ce în ce mai mic de originalitate al lucrărilor de disertaţie cu care se încheie aceste studii. Tot ce se poate cere este ca lucrarea respectivă să nu copieze cuvînt cu cuvînt din cărţi sau articole indicate de îndrumător, dar asta nu înseamnă originalitate. Majoritatea lucrărilor de disertaţie sînt simple compilaţii – ceea ce nu exclude o cantitate uneori foarte mare de muncă de înţelegere şi de sistematizare. Originalitatea, cîtă e, constă, mai ales, în organizarea materialului parcurs şi în prezentare. În unele cazuri apare cîte o contribuţie originală. Avantajate, din acest punct de vedere, sînt domeniile experimentale, unde studenţii pot face efectiv ceva util, sau informatica, automatica, ingineria, unde, iarăşi, lucrarea de disertaţie poate conţine o parte practică originală. Altfel stau însă lucrurile în ştiinţele fundamentale şi, îndrăznesc să cred, în umanioare. La matematică, de exemplu, se pot da alte demonstraţii, se pot completa demonstraţii lăsate în suspensie în textele studiate, se pot rezolva exerciţii, găsi exemple noi etc. – o asemenea lucrare de disertaţie e una foarte bună. Dar asta nu înseamnă că ea e originală în sensul că aduce ceva fundamental […]