Bifurcaţii. Clovni sau măscărici?

Încet, încet, o să ajungem să-l acceptăm pe dl Tudose, ba chiar să-l vedem în rol de „băiat bun“, și asta doar pentru mica sa criză de independență față de dl Dragnea. Curînd vom uita de unde provine acest domn Tudose, unde s-a școlit – degeaba avem noi facultăți de științe politice, de studii europene, cei mai „dotați“ politicieni ai noștri tot de marile școli normale ale SRI sînt formați. Vom uita și că e foarte probabil ca dl Tudose să-și fi plagiat teza de doctorat la care, deloc spre onoarea lui, vrea să renunțe – poate îi dă o mînă de ajutor CNATDCU, printr-o decizie oficială de plagiat. Atîta emoție a stîrnit „noaptea cuțitelor lungi“ de la PSD, încît domnul acesta mai să devină erou – precum, în iunie, dl Grindeanu, martirul care n-a fost să fie, predecesorul său întru revoltă repede ostoită, dl Grindeanu pentru care era cît pe‑aci să ieșim în piață. Aura asta de independent serios s-a pogorît pe capul dlui Tudose doar pentru că a insistat să curețe guvernul de cîțiva incompetenți care mai au și probleme penale. A făcut-o conjunctural, silit de nevoi, nu din vreun generos principiu, se poate sta sub cerul înstelat și fără legea morală în sine. Plecat-au dar trei din guvern, dar cîți au rămas! Cu probleme sau /și  incompetenți. Despre cine i-a înlocuit pe cei plecați de bunăvoia lor, pentru că nu mai suportau presiunea, nicidecum demiși, cum ar fi fost normal, la atîta independență n-a ajuns dl Tudose, mai bine să nu vorbim. Mulțumiți de marea sa victorie, vom uita poate că aproape tot guvernul Tudose e format din incompetenți, că la Sănătate se lăfăie un alt bănuit de plagiat (bănuială bine întemeiată, totuși, oricine se poate lămuri văzînd ce a pus pe două coloane PressOne) – și asta față de alte multe pare să fie o problemă chiar minoră a ministeriatului dlui Bodog. Iar dacă îl va schimba dl Tudose, pînă la urmă, și pe monumentalul domn Liviu Pop, din pricina căruia a ajuns să ne fie rușine să spunem că sîntem profesori de matematică, satisfacția va fi pe măsură, adică enormă, înlocuitorul, oricine ar fi, neputînd ieși decît excelent prin comparație – o vom primi cu ochii în lacrimi de recunoștință chiar și pe dna Andronescu, mult încercata  păstoriță a învățămîntului românesc, acea doamnă cu grai dulce, fluieraș de os mult zice duios, care declară senin că profesorii de matematică sînt scutiți de folosirea corectă a limbii materne. Dar, vorba bancului, noi nu numai pentru asta o apreciem (pe dna Andronescu, nu limba maternă).

De-acum, o vreme va fi liniște și pace pe aceste încercate meleaguri. O vreme scurtă, pentru că, așa cum era de așteptat, nici dl Tudorel Toader, nici majoritatea din Parlament  nu dorm, ci lucrează fără istov la desăvîrșirea pachetului de legi ale justiției. Iar cînd vor ieși cu ele și pe mulți îi vor popi, atunci să te ții.

Să zicem că deocamdată ne-au anesteziat. Oricum, după ei, nici nu s-a întîmplat nimic, doar mici deficiențe de comunicare. Oricum, ei se jură că nu fură, chiar de-s prinși cu rața-n gură. Și declară senini că au primit diplome de la cine mai știe care academie, universitate prin care n-au călcat (ce-ar fi căutat acolo?) – habar n-au de unde, dar ce vină au ei, doar nu le-au cerut, au venit de haram, așa cum vin orice diplomă universitară, orice titlu. Are vreo importanță? În momentul ăsta, cine îi mai poate încurca pe PSD-iști? Societatea civilă? Opoziția parlamentară sau cea în curs de devenire? Președintele? Impresia mea e că lupta se duce între facțiuni ale PSD care adoptă uneori, cînd e convenabil pentru ele, argumente sau motivații de la cei enumerați mai sus, dar, pînă la urmă, numai PSD-iștii sînt cei care contează. Spre rușinea ei, opoziția parlamentară face doar figurație, joacă tenis fără rachetă și fără minge, ca în celebra secvență din Blow-up.  Președintele tace mai tot timpul olimpian și se mulțumește să se zburlească din cînd în cînd – m-aș fi așteptat de la un profesor să aibă o atitudine mult mai tranșantă în chestiunile care țin de învățămînt, dar nici asta nu a făcut. Iar societatea civilă poate deveni importantă numai atunci cînd situația devine atît de gravă încît lumea iese în stradă, cum s-a întîmplat în februarie și martie. Asemenea momente sînt singularități imposibil de prescris și de pregătit, cu un impact greu de prevăzut.

Demult, în preajma Crăciunului 1963, Imre Kertész nota: „Ce  poate face arta din moment ce tipul de om pe care nu a încetat să-l reprezinte (omul tragic) nu mai există? Eroul tragic este un om care se creează pe sine și eșuează. Or, în zilele noastre, omul nu face decît să se adapteze. Omul funcțional. Viața sa e cel mai adesea o eroare sau o vină tragică, dar fără consecin­țe tragice“. Cu atît mai puțin poate schimba ceva politica, în măsura în care e o artă și mai puțin o știință, făcută cum e acum de submediocri funcționali și adaptabili, pentru care cuvîntul n-are greutate, iar fapta nici atît, necum să atragă consecințe. Mulți cred că sîntem conduși de niște clovni – eroare! Clovnul are tragismul său. Spre deo­sebire de clovni, cei din fruntea țării sînt doar niște bieți măscărici lipsiți de har.