Bifurcaţii. Compendiul și manualul

„Compendiul introductiv“ destinat elevilor de clasa a V-a, cel care urmează să înlocuiască, cel puțin în primele două luni de școală, manualele, e gata și poate fi descărcat gratuit la adresa www.ise.ro/wp-content/uploads/2017/09/Compendiu_clasa_a_V‑a.pdf. E o lucrare interesantă – cred că ăsta e cuvîntul cel mai bun. Îl folosesc nu fără să‑mi amintesc de o scenă de demult, cînd o fetiță de vreo patru ani, căreia bunicul îi spusese că e frumoasă, a replicat cu vorbele: „ei, și tu ești interesant!“.

Compendiul pare a fi operă colectivă: autori nu apar niciunde. Manual nu e, dar nici chiar „compendiu“, ci o colecție de: „Resurse realizate pe baza unor repere metodologice oferite de Institutul pentru Științele Educației“. Cuprinde deci „resurse“ destinate orelor de română, franceză, engleză, germană (grupate în capitolul Limbă și comunicare), matematică, biologie (capitolul Matematică și Științele naturii), educație socială, religie – ortodoxă și penticostală –, istorie, geografie (capitolul Om și societate), educație plastică și muzicală (Arte), educație tehnologică și aplicații practice, informatică și TIC (Tehnologii), consiliere și dezvoltare personală.

Că e introductiv, așa cum îi spune numele, și destinat elevilor de clasa a V-a e evident din succinta descriere a secțiunii de Limba și literatura română: „Dragi elevi, […] activitățile propuse vă vor ajuta să vă dezvoltați competențele de comunicare în limba română și interesele de lectură. În egală măsură, veți avea ocazia de a aprecia elemente definitorii ale contextului cultural local, patrimoniului național și universal“. Și compendiul continuă într-un stil alert, atașant, interactiv. Fiecare lecție se încheie cu un set de exerciții urmat de îndemnuri mobilizatoare: „Exer­sează!“, „Reține!“, „Rezolvă exerciții și probleme!“, „Lucrați în perechi!“, „Ai terminat exercițiile? Continuă!“. Că așa se vorbește cu copiii, prin ordine scurte și clare.

Secțiunea dedicată matematicii e redactată în stilul unor culegeri de exerciții și probleme care au, la început de capitol, cîte un breviar de enun­țuri de bază. Cuprinde deci multe exerciții, dar nu suficiente explicații.

E foarte bine că au fost adunate toate disciplinele la un loc, elevul avînd astfel posibilitatea să vadă la modul cel mai concret unitatea lumii și a cunoașterii, ba chiar, absolut remarcabil, să se familiarizeze cu principiul dialectic al unității contrariilor, făcut transparent la pagina 196 (Istorie). Aici elevul află că întîi oamenii au crezut că „Dumnezeu a creat toate viețuitoarele de pe Pămînt“. Apoi însă, „oamenii de știință, în urma unor observații și cercetări, au contrazis creaționismul lansînd teoria evoluționistă“. Textul e completat, în dreapta, de poza clasică a trecerii maimuțelor primate în hominizi. Sînt descrise, pe scurt, etapele acestei treceri. Urmează, firesc, un exercițiu: sînt citate versetele 26-29 din Facerea (nu e menționată ediția Bibliei), apoi vin cerințele: a) Numiți modelul lui Dumnezeu atunci cînd a creat omul.b) Precizați rolul omului pe pămînt. c) Descoperiți ce informație ne oferă versetul 29. În dreapta paginii, o reproducere a unui sarcofag creștin reprezentîndu-i pe Adam și Eva în Rai. Se mai spune că, încă de la început, oamenii s-au organizat în familii și clanuri. Pagina se încheie cu definițiile termenilor antropogeneză, evoluționism, hominizi, creaționism.

Pentru conformitate, declar rușinat că eu la întrebarea b) încă bîjbîi, adică nu știu să răspund – în orice caz, nu pot „preciza“.

Dar, tot pentru conformitate, pot preciza că nu mă miră conținutul acestei pagini: trăim într-o societate în care răspunsul la întrebarea „Crezi în Dumnezeu?“ poate decide alegeri parlamentare, prezidențiale sau, prin ricoșeu și prin corolarele sale, poate duce la scindarea unui partid.

De ce a fost nevoie de acest Com­pendiu? Pentru că Ministerul nu a fost capabil să ducă la bun sfîrșit și în timp util (să „gestioneze“) o licitație pentru manuale. Într-o asemenea situație, te-ai aștepta ca ministrul să-i sancționeze sau chiar să-i dea afară pe cei care nu și-au făcut treaba. Dimpotrivă, inenarabilul domn Pop preferă să distru­gă întreg sistemul pe care nu e în stare să-l stăpînească (în logica asta, doamna Firea ar trebui să desființeze Spitalul Colentina, iar domnul Bodoc – CAS.) Dacă nu poate stîrpi corupția și neregulile care însoțesc industria manualelor, dl Pop s-a gîndit să simplifice de tot lucrurile, revenind la un manual unic pentru fiecare disciplină și clasă, editat de o unică editură – a Ministerului, firește – și tipărit la Monitorul Oficial.

Lăsînd la o parte viciile de logică (ne-am obișnuit) ale dlui Pop care, după ce ne spune cum editura Ministerului merge prost de ani de zile, se gîndește că soluția redresării e să-i dea de lucru cît nu poate duce, ideea merită discutată un pic. Cînd s-a auzit de intenția ministrului, primele reacții au venit din partea editurilor și mulți au înțeles că e o chestiune comercială, un atentat la piața liberă – o fi, dar nu asta contează în primul rînd. Alții au politizat-o excesiv, prezentînd-o ca pe expresia unei ideologii, a întoarcerii la ideile comuniste – dimpotrivă, cred că dl Pop gîndește în termenii celei mai hidoase economii de piață și vrea să instituie pe cale politică un monopol care să aducă bani, prin editura Minis­terului, clienților fideli.

N-aș avea nimic împotriva manualului unic – am învățat, în anii `70, și după manuale (unice!) excelente. Dar probabilitatea ca într‑un domeniu să existe un colectiv de autori ale căror știință de carte, bun-gust, har pedagogic să fie dincolo de orice dubiu e foar­te mică. E mult mai prudent să existe cîteva manuale concurente pe fiecare nivel și disciplină. Unică trebuie să fie programa unei discipline, nu manualul. Ministerul ar trebui să știe să numească comisii foarte serioase de specialiști care să acrediteze un număr mic de manuale din fiecare tip, apoi să organizeze licitațiile.

Ar mai trebui să stîrpească (neacreditînd la grămadă) proliferarea „auxiliarelor“ și să aibă grijă să evite abuzurile de la nivelul inspectoratelor și chiar al școlilor care „recomandă“ anume manuale sau auxiliare la care au colaborat unii sau alții. De ce nu reușește? E, sigur, și rea-voință, și vreun (ne)măr­turisit atașament ideologic sau un calcul pseudoeconomic – dar e și multă pros­tie. Răul cel mai mare în politica și administrația noastră nu e incompe­tența, ci prostia ubicuă, proteică și agresivă. Iar împotriva ei nu se prea poate lupta.