Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
BIFURCAŢII. Cum a fost. Versiunea Doru Pop
- 02-08-2013
- Nr. 684
-
Liviu ORNEA
- Rubrici
- 7 Comentarii
Stîrnit de interviul acordat de Doru Pop lui un cristian, în numărul trecut al revistei, am pornit să citesc cartea care-i fusese pretext, O telenovelă socialistă. Şi n-am regretat deloc. Mă aşteptam la un fel de Băiuţei, eventual altoit cu Născut în URSS localizat în Ardeal, poate şi c-un pic de Muzici şi faze. E toate acestea la un loc, dar şi mult mai mult, altceva. Mult mai crudă, mai nemiloasă. Nu duioşia învăluitoare primează, deşi există şi ea, ci privirea necruţătoare, rea, ochiul care scormoneşte în sordidul vieţii noastre din acei ani. Dar multe imagini le sînt familiare, cred, şi adolescenţilor de azi. Doru Pop surprinde ingenuitatea şi perversiunea copilului, ale adolescentului de oriunde şi de oricînd, dar amestecă surîsul tandru cu rînjetul sarcastic, iar autoficţiunea lui nu lasă loc iluziilor. Doru Pop are talentul să extragă urîtul, de nu chiar scîrbosul, din orice. Bancurile, mai ales cele spuse de hîtrul fin Rebeleş, sînt, aproape toate, deşucheate. Mîngîierile adolescenţilor sînt mozoluri, nimic altceva. Sexualitatea adolescenţilor trece rapid de la inocenţă la perversiune, imaginată şi practicată pe cît se poate – băieţii se masturbează cu sticle de lapte, ba chiar, oroare!, de Brifcor. În afara minţii naratorului, aproape totul, […]
Asa a fost! Adica unii l-au bagat la puscarie pe Noica!
@Codan
Cu tot respectul, eu am tot vazut ca pentru mintile simple orice mesaj poate contine idei periculoase.
Ideea e ca versificatia folclorul orasenesc la care va referiti era inofensiva.Manelele in schimb contin niste idei periculoase pentru mintile simple.
O, interesant subiectul la care va ganditi dv. si cred ca specialistii ar fi foarte incantati sa-l dezbata. Cat despre un nespecialist, ca mine, sa ne gandim: muzica populara la care va referiti era chiar populara? Ceea ce se auzea atunci frecvent era un folclor orasenesc, de calibrul manelelor de ieri-alaltaieri. Pentru sateni se pregateau zorii desfiintarii granitelor dintre urban si rural, fenomen pagubos care inca nu s-a incheiat. Insa asta ar trebui sa intre in preocuparea sociologilor, nu a …cititorilor, nu-i asa? Poate ne aude un sociolog si ne lamureste intr-un numar viitor al OC.
Multumesc pentru aceasta lectura limpede, patrunzatoare si plina de intelegere. Sunteti un cititor ideal, nu doar un spirit critic inegalabil.
Foarte interesanta ideea ca anumite chestiuni sunt intrisenci iar fundalul da o anumite coloratura. Ma gandesc cum s-a facut trecerea negativa de la muzica populara la manele in randul majoritatii satenilor.Si atunci ce coloratura trebuie sa dam notiunilor intrinseci si negative ale personalitatii umane? Sub ce fundal pozitiv sa le ascundem?
Da, bunicul dv. avea detasarea si intelepciunea de a se refugia/salva intr-un refren ca „nu vom sti niciodata”, pentru ca vedea, pesemne, ca nu o sa mai vada sfarsitul acelei epoci. Ii ramasese iubirea din cantecul acela („nu vom sti de unde vine si-unde-si va sfarsi menirea”). Poate ca nici noi nu stim cum a fost, de fapt, dar am putea invata din acest cum a fost redescoperindu-l; ne-am putea redescoperi sau macar ne-am putea (re)intelege pe noi cei de acum.Aceleasi apucaturi exista si azi. M-as opri la un amanunt: inlocuirea unui rau (asa cum il vedeam noi atunci) cu un rau mai mare: nu se mai desfasoara actiunea celor 3 R, ci se risipeste fara masura pentru raportari fictive burdusite in bibliorafturi groase si grele, pictate frumos ca sa fie placute vederii organelor de indrumare si control; aceeasi gandire de cosmetizare. Suntem fericiti, nu mai mergem pe camp, in frig, la munci agricole, stam elegant la caldura si prestam pe modele importate activitati extracurriculare. Orice tranta de copil este violenta care se raporteaza „mai sus” etc. Si uite cum stim. Caci, de fapt, verbul „a sti” implica o permanenta stare de a invata. Cartea aceasta ne invata despre o masura a lucrurilor.