BIFURCAŢII. „Dacă Merge“
- 18-12-2013
- Nr. 704
-
Liviu ORNEA
- Rubrici
- 33 Comentarii
Pe vremuri, cînd notele de plată la restaurant se scriau de mînă pe foile unor carneţele speciale, unii chelneri mai îndrăzneţi treceau, printre mîncăruri şi băuturi oricum indescifrabile, şi cîte-un DM de cîţiva lei (dintr-ăia vechi, vechi de tot). Dacă vreun client vigilent verifica adunarea – se greşea mai întotdeauna, aritmetica-i grea! – şi apuca să întrebe ce-i cu DM-ul acela, chelnerul se replia rapid, se scuza, îi scăpase, şi refăcea adunarea. Dacă clientul părea destul de binedispus, chelnerul, se mai întîmpla, îi făcea cu ochiul şi-i spunea că DM înseamnă „Dacă Merge“. La cîţi clienţi servea el pe zi, la cîţiva tot mergea. Îi ieşea şi lui un ban cinstit. Pînă la urmă, mai nimeni nu se supăra, nu reclama – dacă nu întindea coarda prea mult, chelnerul îşi primea bacşişul. Ce să-i faci? Aşa era vremile. Cei mai mulţi politicieni de azi au exact această mentalitate, de borfaş mărunt. Bagă şi ei o lege, două în Parlament, la-nghesuială, doar, doar nu s-o prinde nimeni. Dacă merge, e bine, au ciupit-o. Dacă nu merge, dacă muşteriii-s cu ochii-n patru, ba mai bat şi depeşă printr-alte ţări de soare pline, o dau la-ntors, dau vina unii pe alţii, că ei, […]
Daca scriati ceva de genul „Citatul din Eminescu mi se pare nepotrivit …”, nu ma
oboseam sa va comentez. Dar cand scrii ASA, mereu despre acelasi autor (chiar daca-din fericire-nu prea des), atunci e EXACT cum v-am spus. Constatam doar, nu etichetam, fara vreo preocupare de comparatie; nu-mi sunteti „unitate de masura”. Dvs CATE cuvinte ati luat in analiza din articolul incriminat ? Dar din comentariul meu initial ?
E bine sa recititi ce scrieti (macar cand e scurt); in particular, penultima fraza.
Nu vad sa fi atentat, ba inca si cu „aroganta” (?), la libertatea dvs de opinie. In
incheiere va spun ceva ce probabil stiti deja: cum planul nostru de referinta nu pare a
fi acelasi, nu ma mir ca ma vedeti „stramb”.
Domnule „sorriso”, imi pare ca sinteti strimb.
Incercati sa aplicati etichetele la lucruri mai concrete, e.g. fragmente relevante de text, idei, afirmatii orientate, pentru ca nu aveti suficiente date pentru a sti cit de strimb am inceput eu anul, afirmatia fiind mult prea generalizata, din dorinta de a va ridica macar cu doua degete deasupra.
A lua doar patru cuvinte din text, dintr-o zona de mai coborita relevantza, nu va ofera o pirghie logica prea puternica.
Nici nu cred ca lungimea textelor mele sau frecventa lor (care, altminteri, e rara) nu ofera motive pentru a elabora judecati de valoare.
Nu mi se pare ca stilul dumneavoastra justifica dreptul unor arogantze apodictice.
O simpla observatie: aveti comentarii care au dimensiuni de 3 ori mai mari decat articolul comentat; serioasa performanta pentru unul (se pare) din \”stiintele exacte\”!
La mai scurte comentarii !
PS Nu mai fac si analiza critica a comentariilor …
Ati inceput anul prost…
Idiosincraziile va sunt evidente, n-au legatura cu mine: ati scris mai mult ca dl L.O. ca
sa vi le puneti in opera (a cata oara ?!). Insinuarea „…de presupusa joasa speta…”*
da masura modului in care ganditi/va exprimati.
Exact, le style c’est l’homme (ou le taliban).
*Eu am scris: „…fiecare cu parerile sale, mai ales in politica.”
Desigur, exista categoria intelectualilor “mai superiori”, precum numitul “un sorriso” care au idei valabile, contraopinentii fiind capabili de idiosincrazii de presupusa joasa spetza, in forma agravanta a recidivei.
In aceeasi categorie de supra-superioritate autolegitimata se pare ca se incadreaza si domnul Ornea, care, abtinindu-se sa psihanalizeze, evita, fara gratie, a lua seama la vreo idee incomoda. Nu cred ca domnul Ornea poate sa faca “psihanaliza aplicata” pe textul meu, pentru ca, presupunind ca are elemente de cultura generala despre psihanaliza, nu cred ca are si specializarea necesara pentru “aplicata”. E un bombasticism ieftin de superioritate, desigur. Si nu in ultimul rind, nu ar strica sa fie politicos cu toti cititorii, fiindca onoarea de a scrie intr-o revista culturala obliga.
Oricit de apasat opinez, poate exagerat pe alocuri, nu emit judecati de valoare, insidios bazate pe presupuneri depreciative, la adresa fiintelor autorilor, ci critic constructiile folosind contra-argumente (bazate si pe observabile, posibil, uneori, colaterale). Scriu pentru ca monotoniile ideatice (aka idiosincrazii) vizitind aceleasi locuri comune, cu aluzia si persiflarea ca metoda, imi par de combatut. Iar calitatea de autor in textul tiparit implica responsabilitati mai mari decit ale oricarui forumist.
Cred ca Chomski, atunci cind critica statul din ale carui bugete traieste, nu a folosit imagini din imnul american, cu rachete rosii iluminind steagul dungat, spre a le plasa in analizele sale antimilitariste, deci nu se compara situatia cu intertextualitatile grosiere ale domnului Ornea, chiar daca presupunem ca Eminescu e mai putin sacrosanct decit oricare imn de stat.
Reiterez ca analizele politice ale domnului Ornea au un puternic bias, prin ignorarea voita sau musamalizata, aproape in stilul “hahaha”, a unor parametri importanti. Asta in conditiile in care in articole precedente se indigna de ignorarea contra-argumentelor in discutiile politice.
Metodologia domnului Ornea implica un redus efort de sinteza si de demonstrare factuala, fiind cam din clasa gossip. A se vedea paragraful cu Bolcas. Destul de inutil in logica principala a textului, cu insirare aluziva de antipatii subiective de genul adversiei de papion, cu presupuneri a caror relevantza e joasa (“Unde mai pui că, sigur, are prieteni şi printre evrei şi unguri, pariem?”) iar verificabilitatea e contorsionata prin doua trei intorsaturi de virgule. Chestia cu “Zău că-mi pare rău pentru bietul om.” e la hoha, sau vrea poate sa sugereze ca domnul Bolcas nu e totusi calificabil ca antisemit? Daca e prima optiune, e o zeflemea destul de ordinara, daca e a doua, ar putea sa se exprime mai dedicat, fara melanj si misto.
Nu pot sa ii iau domnului Ornea dreptul de a se juca cu textele literaturii canonice, nu sint nici talibanic in favoarea vreunui tabu de acest fel, dar cred ca cine alege sa o faca trebuie sa procedeze cu o anume coerenta stilistica, pe care domnul Ornea nu imi pare ca o stapineste.
In revistele stiintifice textul e filtrat de referenti care pot sesiza inadvertente logice si sugera schimbari (ori chiar refuzul publicarii). Cred ca aplicata intr-o forma soft, de ajustare iterativa (de rejectie neputind fi vorba), o astfel de abordare, in echipa editoriala a OC, ar fi putut ilumina domnului Ornea greseala de a face postmodernism grosier cu texte eminesciene. Repet ca imi pare ca dinsul e cel mai neglijent autor cind o ia pe partea imprecatiilor politice, fiind altminteri rezonabil cind se plaseaza la interfata umanismului cu pozitivismul, in recenzii de carti sau alte teme ce faciliteaza o proiectie corecta a ego-ului.
Oare domnul Ornea cind a ales sa foloseasca texte din Eminescu nu a sesizat macar o usoara inadecvare? Oare nu a sesizat probabilitatea si poate chiar dreptul de a i se reprosa cite ceva? Macar in materie de stil, care e posibil sa i se para un parametru secundar, dar dupa altii, (stilul) e omul insusi. Daca da, a prevazut posibile reactii (cred ca un autor se gindeste si la asta), ceea ce era relativ usor de interpolat, mai ramine in chestiune doar intensitatea reactiei, intre inadecvare si abominatie, spre exemplu, dar calitatea disonantei ramine.
Arde domnul Ornea, de viu, chinuit ca Nessus, ori ca Hercul inveninat de haina-i? Nu isi poate stinge focul cu toate apele marii? Se pregateste de mari treceri? Daca nu, de ce sa foloseasca, in deplina intentie, formula finala “pe mine mie reda-ma”? Imi pare dezgustator. Domnul Ornea are un CV ( in sensul literal, de curs al vietii, nu de formular) probabil admirabil, dar, totusi, caldutz, la focul mic al destinului si dramei. Nu se compara cu biografia romantica a unuia ce a fost si hamal si fugar cu o trupa de teatru, a trait prima junetze intr-un internat de baieti, apoi clipe boeme de student sau ziarist muritor de foame, drame de amor sublimate cosmic. “Oda in metru antic” sintetizeaza un astfel de CV si nu cred ca e legitim sa calchiezi lucrurile astea pentru a le pune in slujba unor idei ieftine ca cele din articolul domnului Ornea. Vorba ceea, “lustruindu-se pe el”.
O fi prea multa glucoza in poezia de tinerete a lui Eminescu, cum e si in Dulcineea lui Cervantes, precum prea multa exaltare si anacronicitate in aproape toate imnurile de stat, dar citeva lucruri trebuie sa ramina in compozitia lor originara, putind eventual sa eviti raftul daca nu se adecveaza gustului. Repet ca nu sint talibanic.
Am vazut o parodie a unui grup comic in care “Ce-ti doresc..” era recitat fara pronuntia acronimelor si pentru ca era o idee inteligenta ce, de fapt, satiriza limbajul schematizat, de net, oferind in subtext suport ideii de “acea tainica simtire”, gasesc ca parodia avea o coerenta interna si o eleganta externa. Cartarescu are gramezi de aluzii intertextuale cu Eminescu, dar folosite cu gratie, chiar daca uneori si in slujba unor ironii la “sculptura in halva” sub al carei semn traim.
Fara a fi exagerat de patriotic, admitind ca traiul la granitza occident-orient, plina de oameni cenusii de atita tristete si de goluri de aspiratie, cu tramvaie care se zgiltzie salbatic, parca in ura celor ce incearca sa citeasca o carte pe drum, e obositor, dar cred ca oricit dezgust vei avea impotriva celor adunati in sfatul tzarii, nu e frumos, nu e bine, chiar daca e voie, sa folosesti textele lui Eminescu in forma de marfa ieftina.
Korrect, d-le Ornea! Era și-un paragraf cu nichitisme, de referință, dar unde-o fi zburat, n-am idee.
Tuturor cititorilor Observatorului și comentatorilor de pe acest forum: Un 2014 senin și încă mulți ani asemenea!
Mulțumesc celor care mă citesc și, uneori, comentează și îi asigur că citesc toate comentariile, chiar dacă, uneori, nu răspund.
În speță, mă abțin să fac psihanaliză aplicată pe mesajul semnat Sorin Mărescu. E, totuși, tonic să constat că bietele mele articole stîrnesc sentimente atît de puternice.
Pentru conformitate, precizez că „Pe mine mie redă-mă” nu conține nici un „însumi” și nu e „nichitism”, ci e finalul Odei (în metru antic) a lui Eminescu.
Un an nou cu sănătate, și fără nenorociri – dacă se poate – vă doresc și îmi doresc.
Am mai încercat pre limbă, încă o dată (sînt aproape pleonastic dar așa-mi vine, iar eu am învățat să-mi urmez pornirile inexplicabile) finalul – „abominabil”, cum îl numește latinistul domn Marescu. Pre limba mea, abominabil trebuie să producă e reacție de silă imensă, dacă nu de ură – de-a dreptul. Și – ni-mic. Mi s-or fi atrofiat papilele lingvistice, ori căile neuronale să se fi deteriorat, iar la Centru să parvină informație deformată? Dar nu, semne de ramolisment nu dau. Astfel că privesc cu calm această izbucnire umoral-intelectuală împotriva unui specialist în matematici superioare, și-o numesc – simplu, abuz de limbaj.
Ce zice d-l Ornea în finalul care l-a incitat pînă spre ex, pe d-l Marescu? Oarecum complicat – recunosc (și parcă mă și simt cumva complice cu autorul) – zice că trăim într-o țară obositoare. Sigur, specialistul în matematici superioare putea – poate chiar trebuia, știu eu? – evita referințele culturale, cum ar fi nichitismele (pe mine, mie însumi, redă-mă). Chiar și eminescianismele erau de evitat, decît să fie citate în cheie ironică (Dulce Românie, țara mea de dor).
Dacă-nțeleg eu bine, d-l Marescu ne somează a fi români devotați în orice condiții. Ori june să fie încă- măcar sufletește – ori înflăcărat patriot.
Iar îmi vine a-mi dădăci biet cititorul: patriotism, adică dragoste (iubire) de țară și popor. Cum ar veni, te-ai născut român, iubește România!
Doamne, unde-s vremile cînd puteam spune asta avîntat, fără teama ridicolului? Cîn’le-am pierdut oare? Și de ce?
Chiar, ce-o fi fost sub olimpiana frunte eminesciană, în tinerețile sale înflăcărate? Lătinește privind, dulce este frumos – nu-i ceva ținînd de gustul propriu-zis ci de altul, estetic-patriotic. Asta-mi amintește că multă vreme l-am suspectat de diabet pe Eminescu, prea erau toate dulci la el (țara, femeia, visarea, moartea). Am pierdut și eu dulcea naivitate a pubertății cînd am înțeles că nu de glucoză era vorba ci de iubire: obiectul iubirii ori al aleanului, măcar, trebuie să fie frumos, n-are altfel cum fi.
Aici parcă se ițește prima fisură în livrescul d-lui Ornea: d-lui pare a lua dulce în sensul propriu, pentru a-l putea rescrie în antifrază. Ironic, adică (scuzați, formație pedagogică, n-am ce face!) Ceea ce enervează, înfurie – chiar.
Însă nu cît nichitismul, mă gîndesc. Cum adică „pe mine mie însumi redă-mă”? Țara îți dă, nu-ți ia identitatea. Oare chiar așa să fie? Apatrizii n-au identitate? Aha, de la mine/mie/însumi vine necazul: individul față cu națiunea. El visează confort național – ori confort pur și simplu, e posibil ba chiar probabil (dacă nu cumva confort intelectual dar n-aș deschide Cutia Pandorei, că nu-i cu șampanie ci cucută) – iar țara lui îl obosește: adică (sorry, nu mă pot abține!) îl suprasolicită nejustificat.
D-l Ornea arată, pînă la abominabilul final, și cum face țara d-lui asta. Înțeleg, doar și eu trăiesc în țara cu pricina. Mai înțeleg și că d-lui nu-i dintre nobosiți și infatigabili (nu-s chiar sinonime, părerea mea) ca personajele de ale căror exploits se lamentează. Ceea ce poate însemna că d-lui aderă la alt tip de normalitate, că doar n-om afirma că principalele figuri politice și de stat ale vremii ar fi anormale.
Bine, putem – de ce n-am putea? Numai că trebuie să ne raportăm la un tip de normalitate pentru a ne susține ideea.
Aha, d-l Ornea ține de altul decît onorabilii care-i induc oboseala. D-lui ar fi un normal european (occidental) iar ăilalți – normali național.
Nu-mi place unde-am ajuns despicînd firul în patru. E ca și cum cele două tipuri ar fi așa diferite încît unul poate deveni ucigător pentru celălalt. Ar fi antagoniste de-a dreptul.
Or fi? Și-atunci, d-l Marescu de care ține?
mai relaxati-va, oameni buni, e Anul Nou!!! aveti familie, sotie, copii, parinti, rude, prieteni? nu petreceti, nu mergeti cu zurgalaii? nu scrieti, nu trimiteti mesaje de pace si bucurie? toata ziua/ noaptea la calculator?
am inteles, fratilor, basisti si nebasisti, e groasa… e nasol… cat inca putem petrece cu cei dragi – e bine. Sotia si copiii mei sunt cel mai de pret lucru pe lume. Nu Ponta, nu Antonescu, nu Basescu, pe care nu dau nici o ceapa degerata.
Copiii mei, copiii dvs. , copiii care sunt in strada pentru Rosia Montana pentru ei merita sa traiesti.
La multi ani cu sanatate! S-aveti un an chibzuit!
S-a lichidat definitiv clasificarea universitatilor si facultatilor inlocuita cu o balmajeala absconsa despre o viitoare evaluare (fara termen de finalizare, deci ad kalendas graecas) dupa „criterii recunoscute international” (care????) Aceeasi balmajeala despre cum se vor finanta masteratele si DOCTORATELE la diversele universitati. Aici e totusi o inovatie „ciudata”: posibilitatea finantarii doctoratelor si de catre persoane juridice PRIVATE. De aici pana la posibilitatea ORGANIZARII doctoratelor de catre aceleasi persoane juridice PRIVATE nu mai e deact un pas. In lupta contra somajului la tineri se va extinde programul diplome de licenta si masterate la tot boboru’ cu DOCTORATE la tot boboru’. 2014 ne va rezeva si alte „surprize”, e sigur.
PS Articolul „Daca merge” a lovit in plin – dovada UNELE comentarii. E semn bun – societatea civila s-a trezit si devine incet-incet adevarata opozitie la regimul corupt si mincinos „70%.”
Profesorul Chomsky a criticat statul care il platea (nu cu cat primeste dl L.O.) mai
mult decat oricare alt compatriot. Asta nu l-a impiedicat sa fie (dixit dl S.M.)
„probabil cel mai mare intelectual in viata”*. Trecem si peste originalul rationament
conform caruia, daca salariul de profesor universitar e indestulator (ca-l meriti au ba,
ce mai conteaza), ar trebui sa … taci din gura. Sau, poate, sa zici „saru’ mana, tara
scumpa”, n-ar fi prima data. Ne multumim sa constatam ca, grazie unui LUNG (sic!) proces
de intentie, dl. L.O. este linsat, fara drept de apel; ca doar „a fluierat in biserica,
la imn, si-a batut joc de strabuni”,… etc. Si mai e si „autor razgaiat” intr-o revista
„fara program pamfletar”! Domnu’ S.M., citeati (la fel!) OC si anul trecut. Daca aveti
memoria cam selectiva, retineti ca articolul de mai sus e ECUMENIC fata de cele scrise
(sus, nu la subsol) in aceasta revista, multe luni la rand; nu va mai spun si la adresa
cui, ca stiti perfect.
Autorul „recenziei” nu scapa prilejul de a se rafui, pe langa tinta predilecta, si cu
alti „dusmani ai poporului” (ii cunoastem idiosincraziile, e recidivist); cu aceasta
ocazie, desigur, mai spala si ceva din rufele nu tocmai curate ale celor pe care ii
detesta… mai putin. Dar nu asta-i problema, la urma urmei fiecare cu parerile sale, mai
ales in politica. Doar ca, in academismul sau obiectiv, dl S.M., fara pic de ezitare sau
umor, il gratuleaza pe dl. L.O. cu „urdori, abominatii, imprecatii, josnic, dezgustator,
hazna, epitete soioase,…”. In mare contrast cu ce au citit altii in articol, considerat
„scris cu acuratete” de unii cititori, care nu-mi par suspectabili de „filo-ism”.
Priviti cerul instelat, dle S.M., face bine; supernova usoara!
* In alte imprejurari, v-as fi adresat intrebarea lui Moromete… Oricum, sper ca nu va
bazati afirmatia pe criterii „de tip Funeriu”, cu citari!
Bulgarii din tren îl căutau pe neamţul care a plecat în Bulgaria cu amorul lui Crăcănel.
Urit articol! Pornind cu o anectoda ce ar trebui sa functioneze pe post de „captatio benevolentiae”, dar prea pastos redata in conjunctia fortzata cu analogiile visceral construite, ca dupa o digestie foarte proasta, domnul Ornea amesteca totul in aceeasi oala de urdori.
Finalul e o abominatie. Pot accepta ca, de vreme ce simbolurile sint constructii conventionale si ajustabile pe alocuri, in anumite circumstante poate avea un sens sa fluieri in biserica, la imn, poate chiar sa iti bati joc de tara, de strabuni, de obicei, dar ma gindesc ca ar trebui sa fie motive clare si adinci, ori o conjunctura apropiata de limitele tragediei personale, sa o si transpui pe hirtie si server. Nu cred ca domnul Ornea, ori alti domni de la oras ce vad la fel de enorm, o duc atit de prost incit sa isi permita in subtext ocari impotriva unei mahalalei inepte ce ar constitui volumul preponderent sau virful reprezentativ al patriei. Nu in ultimul rind, oricit de jalnica ar fi starea natiunii, a invatamintului, a minisrrilor mai mari sau mai mici, fapt este ca salariul de profesor universitar nu e chiar atit de mic, basca beneficiile de prin granturi, comisii, comitete, premieri (e..g. cele ale articolelor recent consumate: 2000 sau 4000 lei bucata, in functie de cota jurnalului). In rezultanta, domnul Ornea traieste si din darile prostimii ce subzista prin cartiere-dormitor, orase descompuse odata cu vreun combinat devalizat si prin concursul intelectualilor entuziasti sa il vinda pe un leu, ori prin sate pirlite, ale caror locuitori nu prea se sinchisesc de plagiatul lui Ponta.
Neindoielnic, coteria din Parlament e oribila dar, desi poate e mai greu de sesizat, e conjugata intim cu multe anormalitati din mediu, precum aceea ca un profesor de matematici superioare scrie un articol cu asemena continut, culminind cu imprecatii la adresa patriei. Poti sa faci constructii gen „inima ca un c..” la adresa etosului actualmente predominant, daca chiar traiesti atit de aprig resentimentul, dar e nitel cam josnic sa faci intertextualitate postmodernista, intr-o revista destul de asezata, fara program pamfletar, cu epitetul „dulce” din romantismul debordant si sincer al junetii lui Eminescu, atunci cind vrei sa sugerezi sentimentul de hazna.
Inclina domnul Ornea a opina ca patria e-n decadere? Si eu as zice ca de rusine ochii sa-i inchidem. Non idem est si duo dicunt idem! Da, e vadit si spus deja de multi, in diferite feluri voalate, cum se si cade, ca poporul nostru pare sa aiba o textura morala slaba. Printr-un concurs de influente confuze ale matricilor culurale orient vs. occident. Cu radacini sensibile si amare, printre care si lipsa de cartezianism a versiunii locale de pravolsavnicie, care rabufneste in bube urite, de tot soiul, gen catedrale mastodont pentru mintuirea neamului, fara a tine seama ca afacerea cu „mintuirea” e o chestie personala, nu gregara. Dar domnii invatati ar trebui sa stie ca asta se trateaza cu tact si rabdare, cu proceduri spiritual-curatorii ce cer dedicare aproape hipocratica, nu cu ifose de delimitari elitiste atit de gratuite.
As indrazni sa presupun, fara a sustine musai ca am si dreptate, lipsind masuraturi absolut concluzive, ca nici macar pasiunea nu l-a minat pe domnul Ornea la iesirea patimasa, ci conjunctura extrem de favorabila a prostiei teribile a conspiratorilor din parlamentul de pe malul Dimbovitei. Ocazie buna pentru a varsa laolalta toate umorile refulate saptamini intregi, marginite la articole de formatul recenziei academice (altminteri, interesante, chiar daca nu sclipitoare si fluente). Daca e asa, atunci domnul Ornea se vadeste, oarecum surprinzator, prin flerul politic subsecvent, aproape izomorf spatiilor Basesciene. Daca nu e asa, oricum domnul Ornea s-a definit tacit afin basescianismului in tot cursul anului trecut, in care a evitat cu gratie a pune in discutie toate deteminarile cauzale legate de actiunile presedintelui, desi s-a aventurat des in articole de factura politica si partizanate pdl-funeriu-basescu, fara insa a-l mentiona explicit pe you-know-who. Acum a indraznit doi-trei pasi pro-expliciti, dar tot si-a luat, in formulare, precautiile echivocului mistocaresc.
Zice domnul Ornea ca presedintele o fi imoral, dar e legal, intotdeauna? Oare sa apari la televizor in zi de alegeri, facindu-te, tu presedinte, ca iti cumperi apa minerala de la supermarked si tot in acea zi de duminica sa faci mistocarii, ce-i drept in reluare, la Cronica Circotasilor, o in linie cu legea alegerilor (ce statueaza incetarea aparitiilor de tip campanie)? Sau sa iei cina, in seara aceleiasi zile cu presedintele biroului electoral central, laolalta cu o intreaga clica de partid, in Herastrau, nu ar stirni banuieli de trafic de influenta, cit de mici, recte de ne-pro-rectitudine? Se mai zice prin tirg, cu argumente ce par rezonabile, de timing in ritmul procedurii, ca voturile pozitive de pe la unele ambasade au fost masluite. O fi, nu o fi, eu pot sa ma dilematizez, dar se vede treaba ca tabara adversa nu prea e dispusa sa se indispuna cu meditatii pe chestiune. Dar daca e, nu e ilegal? Dam credit gratis, cu legitimatia de profesor universitar ca si patalamaua de om de cultura ca nu a fost nici o ilegalitate la votul prin ambasade?
O fi legal sa apari la televizor, aproape o data la 2-3 zile si sprijinit, ca de taraba, de pupitrul prezidential, si sa birfesti cu ton de tzatza oameni de tot soiul, de la ziaristi la procurori (da, si politicieni corupti, spre satisfactia quasi-vulgului pseudo-progresist)? As inclina sa cred ca nu, avind in vedere natura de institutie a tribunei, omul in sine, primitivul Basescu, nefacind altceva decit intimidare si hartuire, cu aceste ocazii, fapte usor ilegale. Ia sa facem un experiment mental ca domnul Basescu ne zice cu privirea injectata, de la tribuna cu pricina, ca nu e buna Coca-Cola, de cite zaharuri si acizi are, sa vedem cum intra in actiune definitiile limitelor legalitatii. Asta ca sa nu discut celelalte locuri comune despre legalitatea discutabila a multor afaceri de familie marca Basescu.
Sa te desparti melodramatic de partidul iubit si sa iti pui fiica sa inregistreze o miscare populara la care presedintele adera explicit o fi legal, in raport cu legile presidentiei? Sa privesti chestiile astea cu fundul unui “ignoratio elenchi” imi pare cam prea jos, ca sa pretinzi apoi superioritati contra diverselor clase de vulg.
Domnul Ornea poate sa isi declare, la o adica, afinitatile pro Basescu, de dragostea e sincera si ocazia se iveste, dar odioasa este insa alaturarea epitetelor soioase atunci cind dumnealui scoate factor comun „lovitura de stat”, intre facatura pe ascuns recenta in parlament si cele intimplate cu ocazia tentativei de demitere a presedintelui.
Iti trebuie o scoarta morala foarte groasa sa nu sesizezi, profesor de matematici, ca statistica votului a ilustrat o masiva rejectare a lui Basescu, inca persistenta in perceptia si aspiratia colectiva, chiar si dupa groasele erori ale guvernarii din ultimul an.
Domnul Ornea sugereaza ca poporul prost nu are cum sa evalueze chestii atit de fine precum cea plagiatului prim-ministerial. Mie mi se pare de prost gust sa te lauzi cu aplomb ca tu nu esti din aia (cum sugera o poanta din precedentul articol). Iar, in ipoteza destul de plauzibila, fiindca exista destule puncte care se potrivesc pe curba acestui model, ca in 2012 Basescu l-a numit interimar pe Ponta, in buna stiinta a coacerii demersului Nature-rusinica, tocmai urmarind a-l cotonogi iremediabil mai apoi, mi se pare ca implica o doza mult mai mare de imoral decit actiunea de plagiat, in sine.
Cineva (imi scapa acum si nu mai caut in arhive) zicea ca e o manipulare exploatind tendintele de “righteous indignation” ale opiniei publice. Inclin sa cred ca cei priviti ca „stupid people” au simtit corect asta, cu terminatii difuze, chiar daca masa poporului poate nu stia ce inseamna literalmente „plagiat”, dar au priceput masinatiunea de joasa speta, mai groasa decit gainaria baiatului.
Deasemeni, mult mai odioasa decit lacomia drumului usor a domnului Ponta ca plagiator imi apare chestiunea ce reiese privind cariera predecesorului M. R. Ungureanu: din ce material sa fii facut si ce urzeli sa stea sub mindirul tzantzos, sa ajungi din universitar sef de servicii secrete si de acolo sa te scobori in executiv?
Da, Ponta a facut de atunci manevre jalnice, ce denota atit o fire ticaita cit si o buna doza indusa, fortat ori nu, din insolenta veche pdsr-psd-ista, parametri ce sint, cit se poate de posibil, legati de slabiciunile ce l-au facut sa copieze paragrafe, destul de probabil, de-a dreptul inutile voluminosului op al tezei. Chestiunea e totusi transata de niste optiuni populare, ce au estimat ca Basescu si acolitii sint pericole mai grave si e ofensator la adresa acelora ce indraznesc sa aiba alta parere decit cea a intelectualitatii, procuraturii si serviciilor secrete pro-basiste, sa tot vii cu aluzii in zona, precum vechii catzavenci la borcanul de zacusca furat cindva de Pruteanu, cind sint si unii carora li s-o fi parind irelevant, in contrapunct cu traducerea Divinei Comedii.
Nu inseamna ca nu se poate vorbi de plagiatul lui Ponta, dar nu in stilul acesta, de a arunca cu zoaie in restul lumii, ca nu foloseste chiar nimanui, nici macar indignatilor, real sau de fatzada. E vorba de incapacitatea progresistilor din aceasta speta de a trata decent contraopinentii. Ca un corelat similar: Funeriu a avut oarece valoare stiintifica cit priveste cv-ul persona, dar a distrus inutil lucruri deja bine facute in cercetare (un foarte bine asezat cncsis, demis, fara rost, in bloc, prin 2011, nu cel autodemis in 2013) a zgiltiit aiurea (fara argumente solide de utilitate) traditia si proportia bine temperata de 4:4:4 ani de studiu primar:gimnaziu:liceu. Peste toate, a jignit in nenumarate rinduri si absolut fara utilitate macar politica (ba din contra) fostii ministri, ce puteau fi persoane de-a dreptul antipatice si purtind pacatul originar al psd-urilor, dar daca un ministru al educatiei, cu pretentii de cv de elita se comporta ca un mitocan, ce mai poti cere altora: sefi de stat sau de aiurea, atasati culturali la ambasade cu vot automat, sau autorilor de anvergura trans-culturala si inter-disciplinara?
Vrea domnul Ornea sa sugereze ca nu sint moral si intelectual valabili cei ce nu s-au alaturat in corul afacerii anti-Ponta-plagiat? Poate nu e atit de simplu. Sint o gramada de lucruri de care poti si trebuie sa te indignezi, posibilitatea unui prim-ministru spion fiind una. Ori chestii din lumea larga, cu adevarat dramatice, nu melodrame la foc mic din coltul nostru nebagat in seama de lume.
Spre exemplu, citindu-l pe Chomsky, probabil cel mai mare intelectual in viata, ce si-a investit creditul academic intr-un activism potolit si persuasiv pentru cauze umanitare si de stinga, fisia Gaza este o inchisoare in aer liber, cetatenii intzarcuiti fiind tratati mizerabil prin actiuni si embargouri exercitate practic impotriva legislatiei internationale. Citi se trezesc macinati de grija acestor oameni, sau macar de intrebarea cit e adevar si cit nu? Si probabil nu toti care nu o fac sint ticalosi insensibili.
Vreau sa spun ca nu e chiar frumos sa impui agende ale indignarilor si sa imparti lumea dupa coeficientul de cuplaj la cauza respectiva, oricit de legitima. Logica articolului inclina spre discursul impotriva unei multimi de elemente convenabil, dar dizgratios etichetata, ca mahala inepta. Urit! Foarte urit!
Domnul Ornea se comporta ca cel mai rizgiat autor din echipa a acestui jurnal. Isi permite destul de des articole neglijent articulate, enunturi a caror constructie e aproape simpla grafologie, fara sa implice efortul unei sinteze, a lucrului cu citate si arhive, ori retorta vreunor creatii fecunde, cum cu cerbicie fac alti scriitori la aceasta revista.
Persuadind, prin diverse volute, pozitivistii, ca e umanist si pe cestilalti ca e altfel, probabil unic, caci stie matematici, atinge uneori praguri de foarte jos in standardele cuvintului scris. Nu am vazut la nici un autor al acestui jurnal exprimari atit de necizelate si de viscerale si – dupa cum am zis – nu cred ca domnul Ornea e atit de pe culmele disperarii cit sa ii fie pardonabil lucrul acesta. A inceput anul cu un articol urit, vituperind la adresa nu-stiu-caror critici, desi in tipar batut nu cred ca i-a stat nimeni impotriva, cel mult niste pirdalnici de forumisti, si iata ca il termina dezgustator, cu o galeata de veninuri amestecate cu elemente recente de fapt divers.
Dar decit sa ne miniem, mai bine sa privim cu nitica speranta, macar si formala, la anul care vine, nu cu plat pozitivism ci cu speranta ca din permutarile haotice ale lumilor mai mari si mai mici sub care ne aflam, putem influenta, fiecare, macar o cuanta inspre binele crezut de mintea si aspiratiile proprii, ca poate nucleaaza si cel colectiv cumva.
Ca cetatean al Universului, in care cred ca se intimpla lucruri mai interesante decit pe coltz cu Academiei si piata pupata a Independentei, mi-as dori sa vad pe parcusul vietii mele o supernova, sperind ca nu are jetul de raze gamma tzintit inspre Pamint.
Indiferent ce cautau bulgarii, va doresc -ca tot e vremea- sa nu fi gasit mintea romanului, cea de pe urma.
…rămîne cu nerăspuns întrebarea: Este Băsescu un rău necesar sau doar un rău pur și simplu?
Nu stiu cum e la bulgari, dar „la noi” Ignatul masoara ceafa, iar Craciunul calitatile
inimii. La basme suntem, ca si la proverbe si poezii, ne-ntrecuti: nu degeaba credem
povesti, iar „fudul” rimeaza cu „destul”. Diversitatea/diversiunea sunt la fel de bine
reprezentate; asa ca, dupa ce m-am invrednicit sa explic ca nu formez „un cuplu” impreuna
cu autorul, nu m-as mai obosi sa explicitez (cui n-are nevoie) si ca „nu-l combateam”.
La donna `e mobile, ma la vera peccatrice `e l’anima (cattiva).
La mulți ani cu sănătate, tuturor!
Textul d-lui Ornea poate fi cîntat pe aria La Donna e mobile – unde La Donna e și colo, și dincolo.
Comentariile sînt ușor descurajate de acuratețea textului. Cu o excepție – @sorriso, care-i combate concluzia prin metoda reducerii la absurd, spre a sugera că La Donna Băsescu e un rău necesar.
Asta-mi amintește de un banc cu bulgari, apropo de o calitate a lor – tabu în ochii românilor: cît sînt de tari de cap.
Într-un compartiment de tren, un bulgar e luat la vale, pe tema cu pricina. Enervat, vrea să le arate miștocarilor ce-nseamnă să ai cap tare. Ia un piron și-l bate cu fruntea în peretele despărțitor de compartimentul dinainte. Cînd să-l pătrundă de tot, se izbește de un obstacol – pironul nu mai înaintează. Intrigat, se duce-n compartimentul alăturat și vede cum un alt bulgar ținea contra cu capul.
În logica lui @sorriso, putem întreba: Ce s-ar fi-ntîmplat dacă nu se-ntîlneau doi bulgari în tren, incitați (să nu zic ex) de același piron?
Parc-ar merge un tipic din basme: De n-ar fi, nu s-ar povesti.
Stimate coleg,
Nu merit frumoasele cuvinte cu care ma onorati, stiind si ca vin din
partea unei personalitati a culturii, inteleasa in deplinatatea ei.
La randu-mi, am fost bucuros (nu si surprins) cand comentariile dvs
pertinente au anticipat ceea ce n-as fi reusit sa spun la fel de concis
si de clar, cu un verb care n-are nevoie de semnatura pentru a fi recunoscut.
Este cel mai bun moment al anului pentru reconciliere si apreciere,
asa ca va doresc, la randu-mi, un Craciun fericit alaturi de cei care
va sunt aproape.
Doamna „sorriso”,
In logica dumneavoastra nu putem folosi diverse sintagme precum „golanei vulgarasi” la adresa unor persoane care nu sunt publice (desi un termen al binomului este foarte public), insa putem eticheta cu astfel de caracterizari un ministu si un primar general al capitalei. Cum stam deci cu deferenta si cu logica (nu vorbesc aici despre logica avocateasca, ci de aceea a lui Aristotel)?
Well…La multi ani, chers amis de toate părerile, daca sunt oneste. (Si nuanțate, aș zice).
Ar trebui…ca cineva – poate unul de meserie- sa scrie un articol despre CUM se citește un text. Pentru ca pare să fie o artă care se pierde.
Stimate coleg de subsol,
Citindu-vă comentariile din ultimele saptamani – echilibrate, nuanţate şi de un incontestabil bun simţ al observaţiei – m-am simţit nu de puţine ori descurajat să mai adaug şi eu vreunul, pur şi simplu fiindcă “esenţialul” fusese deja spus (sau cvasi). Printre altele, ironia bine temperată cu care răspundeţi obtuzităţii celei dezarmante mi se pare reconfortantă şi absolut remarcabilă în genul ei.
Fără să vreau mi-am amintit şi de controversele noastre de astă vară pe tema limbilor clasice, pe cale de dispariţie în România, prilej cu care mi-aţi lăsat, trebuie să recunosc, o impresie diametral opusă (a unui ins care vorbeşte din simpla plăcere de a se amesteca în lucruri în care nu nici competenţă, nici intuiţie reală). M-am înşelat oare – şi sunteţi de fapt unul trecut prin severa lor şcoală?
Nu mai are nicio importanţă! Ceea ce contează este surpriza plăcută de ultim moment, pentru care ţin să vă mulţumesc, împreună cu o parte, sper, a celor care v-au citit.
PS Tuturor cititorilor şi colaboratorilor OC, „Sărbători Fericite” şi „La mulţi Ani”!
Stimata \”doamna\”,
Nu suntem un cuplu; multumesc pentru \”celebritatea\” pe care vi se pare ca am avea-o si
va asigur ca eventuala \”noastra\” notorietate nu are legatura cu OC. Daca sunt \”multe de
spus\”, va ascult cu atentie si va promit un raspuns, la fel de argumentat si de dedicat.
Intre timp, ar fi de dorit sa intelegeti sensul/responsabilitatea cuvintelor \”INSINUARE,
REALISM, BUNA CRESTERE, GOLANEI VULGARASI\”, inainte sa le folositi fara deferenta la adresa unor persoane care nu sunt publice si despre care nu stiti nimic. Mai ales ca insinuati (poate in mod just) ca altii nu stiu care este sensul cuvantului SMERENIE*…
Ia incercati sa va temperati puseurile afective; viata dvs va avea numai de castigat.
Totul este relativ, desigur; conteaza doar sa intelegi asta si, in consecinta, sa te
multumesti cu A PUNE INTREBARI…
* … un termen pe care, pare-se, cei care l-au inteles adanc nu prea il folosesc…
@unora
1. Afirmatia ca presedintele „isi subordoneaza institutii” a fost, de aproape doi ani, calul de bataie al celor care il contesta.
2. Plecand de aici-deci acceptand teza de mai sus ca ipoteza de lucru-si de la ceea ce am vazut cu totii* in ultimul an, am intrebat daca era MAI bine(=mai putin RAU, da domnu’ Rusu-cel „smerit”) ca USL sa controleze SI acele institutii. Adica SA CONTROLEZE TOT; fara opozitie, practic.
3. Dupa logica** unora, ar fi trebuit sa presupun ca, daca USL avea SI presedintele, acesta ar fi asigurat independenta acelor institutii***. Altfel decat modelul, DOVEDIT CU PRISOSINTA de un an, care a ajuns sa-i scoata din sarite pana si pe cei mai vajnici sustinatori ai atotcuprinzatoarei aliante! In particular, trebuia sa presupun ca legea „impunitatii parlamentare” era menita sa-i apere pe alesii neamului (sau „neamurile, pe alese”) de abuzurile justitiei. Nu credeti ca, mai degraba, … ?
* sper!
** optimista ? partizana ? deficitara ?
*** Ceva de genul: ai in mana quinta royala, dar incepi sa-ti spui ca, la urma urmei, poker-ul nu-i o activitate morala! Ziceam de imaginatie, dar nici chiar asa…
@altora
Vorba lui Mark Twain:
I am not one of those who in expressing opinions confine themselves to facts.
@tuturor
Urez tuturor, autori, cititori si comentatori ai OC, Sarbatori Fericite! Si un An Nou care sa le ofere o viata in DEPLINA concordanta cu nazuintele si faptele Domniilor Lor.
Mai putin raul este relativ. Poate doriti sa afirmati ca doreau mai putin raul din perspectiva domniilor lor. Despre realismul, buna crestere (chiar daca nu se incadreaza pe ei insisi la categoria golanei vulgarasi) si smerenia (chiar va este cunoscut sensul acestui termen?) afisata de deja celebrul cuplu ar fi multe de spus.
Va puteti ridica linistit statuia singur mirandu-va cat sunteti de frumos, destept si unic si cat de ingrata este aceasta lumea rea care nu va apreciaza si nu va impartaseste ideile. Cand obositi, sprijiniti-va pe umarul prietenului care va da ocazia sa va etalati la rubrica de comentarii a OC.
Un Sorriso (şi LO) nu vizau „binele”, ci mai-puţin-răul. Cu „smerenie”, bună creştere, „realism”…etc. Cum se cuvine.
Umorul, chiar involuntar, este apreciat! Deci, ma acuzati ca mi-am insusit „tezele partii adverse ” ?! Intrebam despre ce este MAI bine, dintre ce SE POATE/SE PUTEA, nicidecum despre idealurile pe care, presupun, ni le imaginam la fel. Nu intreb lucruri cu raspuns evident, stimate domn.
Cat de justificata imi era lamentatia despre logica pripita/subiectiva/absenta a unora!
Draga domnule, din comentariul dumneavoastra se vede clar ce conceptii aveti: intrebati daca era bine daca una dintre parti detinea controlul nu stiu caror institutii, insinuand si raspunsul, anume ca nu era bine, dar este bine ca-l detine cealalta parte.
BINE ar fi daca nu l-ar detine nici una dintre parti. Aceasta ipoteza insa va intrece puterea de imaginatie.
Multumesc!
Sa ne imaginam* ca presedintele este un oarecare (e.g. Adrian Copilu’ Minune). In
consecinta, cei care pun intrebarea nu sunt nici „copilisti”, nici „minunisti”, probabil
nici manelisti. Singura trasatura caracteristica pe care o luam in discutie este ca
presedintele CENZUREAZA actele celorlalti reprezentanti ai puterii, nefiind „de partea lor”. Acum REFORMULAM ceea ce a intrebat autorul mai sus, si, la randu-mi am citat, pe alta pagina:
DACA ASTAZI USL DETINEA, ODATA CU PRESEDINTIA, SI CONTROLUL CC, CSM, PARCHETULUI, ANI, SRI & Comp., DACA LA B1TV SE VORBEA CA LA ANT3, DACA IN 22, DILEMA VECHE, RL SE SCRIA CA IN COMENTARIILE POLITICE STANDARD DIN OC, … etc.etc., ERA MAI BINE ?
* vazand „succesul” pe care il am cand fac apel la ratiunea anumitor cititori, am ajuns si eu, vorba dlui O. Simonca, sa invit la „exercitii de imaginatie”!
Basescu, desigur, nu este o institutie (precum spune textul). Este (inca) in functie (abuziv, dupa unii) si foloseste institutia prezidentiala in folos partizan – ceea ce, cu siguranta, este abuziv, nepotrivit cu institutia. O fi bine? E mai buna solutia asta decat alternativa, aceea de a ne fi dezbarat si ales pe oricine am (fi) dori(t), care ar putea onora institutia de care vorbim?
Poate că este, Băsescu, ultima „instituţie” care ţine piept…dar nici „instituţia” asta nu e sănătoasă. Nu văd de ce vorba „pungaş” nu i s-ar potrivi si lui (ei), la fel cum se potriveşte celorlalţi. Talentul pentru achiziţii „legale dar imorale” este al lui Băsescu, si chiar asta se numeşte o „pungăşie”. Problema pungaşilor ar fi, dacă e să vrem s-o vedem pe TOATĂ, că un drac ne apără de alţii, şi că deci cu acesta trebuie să ne facem fraţi. Pentru moment, este dracul cel „bun”, dar n-a fost intotdeauna aşa. Diferenta intre pungaşii-ponta si pungaşii-băsescu pare să fie doar una de stil: Băseştii sunt „individualisti” -de aceea se zic, probabil, „de dreapta”- în vreme ce ăia „de stânga” sunt „colectivişti” – de aceea „de stânga”. Cine e incert e Antonescu, despre care e greu de zis unde se află. Omul are aşa o pasiune pentru formă că nu ştii cu CE criterii opereaza. E ca si cum ar face adunări dar fara „termenii operaţiei”. Face doar operaţia, suma. (Cu aplomb).
– Plagiatul nu deranjează pe nimeni, pentru că doctoratul nu mai are nicio semnificatie pentru nimeni. Daca ar fi plagiat ca să câştige un milion de euro, atunci ar fi fost deranjant. Altfel nu e: un doctorat este ceva ornamental, ca sânii cu silicon. Reproşeaza cineva siliconul?
Dupa acel strigat al poetului „pe mine mie reda-ma”, faceti ceva, orice, sa va pastrati efervescenta observatiilor, dar mai ales umorul acestor rinduri, ironia muscatoare, si aerul de falsa bonomie toleranta, asa ca sa ne intrebam mai des „Ce va fi scris de dimineata Dl. Liviu Ornea?”