BIFURCAŢII. De senectute magistrorum

Deşi plăteşte prost, învăţămîntul vinde bine. Nu e zi în care ziarele să nu arboreze titluri mari legate de educaţie, în care televiziunile să nu reverse şuvoaie de insanităţi despre dascăli şi despre şcoală. Că toată lumea se pricepe la învăţămînt e bine ştiut, că toţi sînt interesaţi – iarăşi e clar. De ce nu se poate discuta calm, raţional, cu argumente şi numai după ce s-au citit atent documentele puse în dezbatere, asta e mai puţin clar.   În ultima vreme, s-a pornit iarăşi discuţia despre sistemul de pensionare în învăţămînt, asta şi în contextul anunţatei reduceri de posturi. (Nu de personal, cum degeaba explică dl ministru, dar cine are timp să-l asculte?) Aflu din ziare că o profesoară se simte discriminată pentru că inspectoratul nu îi aprobă prelungirea activităţii dincolo de vîrsta de pensionare, că o altă profesoară va merge sau a mers deja la CEDO în aceeaşi chestiune. Nu înţeleg care e problema. Legea spune: „Personalul didactic din învăţămîntul preuniversitar de stat, cu gradul didactic I sau cu titlul ştiinţific de doctor, care dovedeşte competenţă profesională deosebită, poate fi menţinut ca titular în funcţia didactică pînă la 3 ani peste vîrsta de pensionare la cerere, cu avizul […]