BIFURCAŢII. Despre unitatea contrariilor în campania electorală
- 18-11-2009
- Nr. 501
-
Liviu ORNEA
- Rubrici
- 7 Comentarii
Încet, încet, contrariile încep să se apropie, doar în unitate trăiesc ele, aşa cum unii dintre noi au apucat să înveţe. Filozofi declaraţia de dreapta, neoconservatori, atrag uneori atenţia că democraţia nu conduce întotdeauna la decizii raţionale. E perfect adevărat. Cei care au auzit despre teorema lui Arrow (impropriu numită „paradox“) ştiu şi că acest lucru se poate demonstra în cadrul logicii formale, nu doar constata, în practica alegerilor, pe cazuri deloc izolate. Pe de altă parte, eu nu-mi aduc aminte să fi citit, în luările acestea de poziţie, vreun îndemn la abolirea sistemului democratic şi la înlocuirea lui – cu ce? Aşa ceva numai un C.V. Tudor, egal şi coerent cu sine, s-a hazardat să facă. Filozofii amintiţi s-au mărginit să observe, cu dreptate, disfuncţii, din păcate consubstanţiale, ale democraţiei. Şi iată că, mai nou, şi oamenii care par să se opună filozofilor despre care vorbeam, mai ales pentru că nu le împărtăşesc preferinţa pentru actualul preşedinte, sînt mult mai radicali: nu doar constată lipsa de organ a poporului pentru raţiune, ci cheamă direct la ignorarea lui – a poporului. În numărul trecut al revistei noastre, domnul Marius Ghilezan, pe care l-aş citi cu mai mare plăcere dacă […]
Poporul nu este prost si nici nu gandeste gresit in „logica” sa dualista prin care este adevarat numai si numai ceea ce-i asemanator, (simetric), sau contrariu, (antisimetric), conform evidentei naturale a simetriulor anatomice vegetale sau animale, sau a contrarietatii celor fizice, lumina/intuneric, apa/foc etc. Produs al evidentei imediate, judecatile naturale sunt astfel de neclintit, transante, exclusiviste şi mai ales intransigente, ceea ce le face apte polemicii sterile si infinite – asemanarile si contrariile fiind de nelimitate – dar incompatibile dialogului democratic intru revelarea tertiului inclus regenerator. Istoric util in etapa consolidarii nationale prin vectorul maniheic-tribal sustinut, devine antiproductiv in democratie. Toti teoreticienii mentalitatilor care ne-au cunoscut sustin ipostaza noastra feudala, nu din cauza castelelor si catedralelor pe care le-ar fi vazut, ci din a acestei mentalitati izbitoare. Solutia care se contureaza nu este cea a ignorarii sau a anihilarii acestui mental, ci a compensarii acesteia prin dezvoltarea claselor sociale purtatoare a disponibilitatilor de gandire rationaliste, relativiste si indeterministe. Altfel, exprimata dualist, orice alta forma de gandire e una de prostie.
Saracia si democratia sunt ireductibile.
Ce spune M.G. ne arunca inapoi in vremuri de iobagie si potera, asta e clar. Totusi simt in vorbele lui o anumita disperare, de care nu sunt total strain.
S-ar putea ca sa fii pierdut momentul, momentul 1996, inlaturarea lui Iliescu, Conventia, cei 75 la suta care au fost atunci la vot. Poate nu eram pregatiti poate ca l-au administrat ei prost.
Momentul orchestrat de Ion Ratiu, arhitectul miscarii, fondatorul Cotidianului, la care parintii mei aveau abonament si pe care il citeam cu placere cand eram copil. In prezentul, Cotidianul e o mizerie.
Traim o disperare, o pustie de candadidati, dar macar o disperare democratica. Am votat un pletos barbos cu tricou cu Pink Floyd, constient ca arunc la goz din 5 ani in care am urmarit atent politica, dar e ok. Nu am votat la referendum pentru ca mi se pare neesential subiectul, fara consecinte, dar sunt pentru referendumuri mai dese, si ma bucur ca poporul a dat un cap in gura parlamentului.
Poporul este suveran, asa prost cum se presupune ca este (cu siguranta, nu mai prost in medie decat alte popoare). Sper sa ramana asa.
ps. am facut o comparatie deplasata in comentariu la articolul anterior, scuze. acum inteleg mai bine ce spuneati acolo, dar cred ca merita discutat mai departe pe tema respectiva…
Chapeau bas !, domnule Ornea. Pentru detasarea, onestitatea si lipsa spiritului partizan pe care le probati, inclusiv pentru absenta inhibitiei cu care va detasati de colegii dv. de pagina care moaie tocul lor in aceeasi calimara (elctronica, ar zice dl B.H.) atat pentru ,,O.C’.- pe care continuam sa-l pretuim, cat si pentru ,,Cotidianul”- pe care-l detestam pentu adunatura de mercenari pe care-i gazduieste.
aici:
http://www.romanialibera.com/articole/articol.php?care=10812
O alta posibilitate ar fi ca un mandat de presedinte sa fie urmat de un mandat de rege, urmand ca la decesul monarhului in functie sa se organizeze alegeri prezidentiale pe un termen de patru sau cinci ani (eventual si acestea alternativ). Aceasta combinatie ar putea asigura Romaniei o ambianta unica de surpriza si stabilitate la care nici macar prevederile actuale actuale nu tanjesc.
Pe de alta parte, a devenit tot mai dificil sa pastrezi socoteala cine cu cine e, cine de cine stie. Nu ar fi oare mai simplu pentru toata lumea ca acesti candidati sa nu mai fie propusi de partidele politice, ci sa mearga in campanie direct cu afilierea lor la serviciile aferente, fiecare dupa caz? Solutia ar putea fi reglementata constitutional: poate participa la alegeri numai cine are o stampila de la un serviciu. Ce sa ne mai incurcam cu liste de semnaturi si alte prostii din astea, o stampila si atat. Cine nu are stampila, poate lasa o cerere in acest sens la secretariat. Ce frumos ar fi, nu-i asa?
Daca tot discutam alternativele, as propune ca o viitoare Constitutie sa pastreze solutia electorala, dar sa schimbe electoratul, mai precis ca presedintele Romaniei sa fie ales de electoratul din Bulgaria. Astfel, principiile democratice vor fi respectate, iar sansa de a opta pentru raul cel mai mic in varianta cea mai distructiva ar fi diminuata.