BIFURCATII. Elvetiene (I)

Mi-am petrecut luna iulie la Lausanne. Din 2001 incoace, e a treia oara cind lucrez cite o luna la Ecole Polytéchnique Fédérale de Lausanne (EPFL). Orasul inca ma nedumereste, nu-l inteleg. ingrijit, curat, frumos, imprejurimi de vis, Montreux, cu festivalul lui de jazz, la o aruncatura de bat, muntii, lacul cu, de partea cealalta, Evian-ul unde, la hotelul Splendide, tragea familia Proust, apoi si Marcel singur, inainte de a-si stabili vacantele la Cabourg. Orasul arata insa ciudat, elementare, dar functionale, fara doar si poate, cutii de chibrituri alaturi de monumentale cladiri vechi, cu arhitectura cel putin interesanta, de nu chiar frumoasa. Apoi simbioza asta ciudata dintre oras si natura, dealuri impadurite care pleaca din spatele blocului, pajisti frumos tunse sau cosite, la-nuri de griu, de porumb in cele mai neasteptate locuri (e drept, in cartiere care, initial, fusesera niste sate, dar acum sint integrate in oras), de exemplu in fata campusului universitar, oi si vaci (elvetiene, cum altfel?) pascind cuminti, netulburate de metroul de suprafata sau de autobuze. Basca micile gradinite cu legume din fata unor blocuri in plin oras. Ce mai, oras agro-industrial, visul de aur al lui Ceausescu! La ei pare cit se poate de natural. E frumos, […]