BIFURCAŢII. Există vecinătăţi mici?

  • Recomandă articolul
În matematică, unele spaţii topologice au proprietatea că, date două puncte distincte, există întotdeauna vecinătăţi disjuncte ale lor – pot fi foarte mici, dar există. De exemplu, în planul real, soluţia e dată de cîte un disc centrat în fiecare din cele două puncte, de rază strict mai mică decît jumătatea distanţei dintre puncte. E o proprietate numită, firesc, de separare şi poartă numele unui matematician german – Felix Hausdorff. Ca urmare, în asemenea spaţii, e posibil să separăm un punct dat de o mul­ţime finită de alte puncte – găsind, prin intersecţii succesive, o vecinătate „mică“ a sa în care nu intră nici unul dintre celelalte puncte. Nu toate spaţiile care apar în mod natural au această proprietate şi, în lipsa ei, se lucrează foarte greu; avem nevoie de ea pentru ca spaţiul respectiv să admită o structură bună. Ea ne asigură, de pildă, că, în spaţiile în care noţiunea de şir are sens, limita unui şir infinit, dacă există, e unică.   În 2007, am scris aici un articol („Despre incompatibilităţi“, în nr. 361), în care mă arătam mirat şi revoltat că unii intelectuali pe care îi stimam (pe unii continui să-i stimez) îşi prelungeau colaborarea la defuncta, […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.