BIFURCAŢII. Frumuseţe şi libertate în cercetare

Acum vreo lună, după un examen, asistam fericit la o discuţie între doi studenţi ai mei. Unul dintre ei îi povestea celuilalt despre o noţiune de geometrie diferenţială peste care dăduse de curînd. Era entuziast, i se băteau turcii la gură, explica pasionat. „Ce frumos!“, a exclamat celălalt – şi ne-a cerut imediat o bibliografie. Trebuie să spun că noţiunea respectivă –conexiune lineară, pentru cunoscători – e una destul de complicată, iar caracterizarea pe care o aflase studentul meu, deşi foarte geometrică, e abstractă şi neintuitivă şi poate părea chiar aridă.   Nu e deloc uşor de înţeles ce au în minte oamenii de ştiinţă cînd numesc „frumos“ un obiect al interesului lor. Are, cu siguranţă, legătură cu emoţia pe care ţi-o stîrnesc plăcerea înţelegerii raporturilor ascunse dintre fenomene, descifrarea unei enigme, contemplarea simetriei, a ordinei şi armoniei naturii – şi includ aici obiectele matematice care, oricît de abstracte, fac parte din natură în măsura în care le pot gîndi şi defini şi în măsura în care matematica nu inventează, ci descoperă ceea ce preexistă. Printre fizicieni şi matematicieni e obişnuită convingerea că o ipoteză/o teorie/o ecuaţie are cu atît mai multe şanse să fie adevărată cu cît e mai […]