BIFURCAȚII. Gustul de odinioară

De cîte ori aud reclama asta la televizor, ceva legat de iaurt, mă întreb care ar fi gusturile de demult pe care mi-aș dori să le regăsesc. N-am avut bunici, nici alte rude la țară, așa că, la mine, gusturile sînt, toate, citadine și puțin spectaculoase. Nu tu lapte proaspăt muls (oricum nu l-am suportat niciodată decît cu cacao sau cafea, și atunci fără urmă din scîrbosul caimac), nu tu supe cu fidea făcută-n casă și cu ochiuri de grăsime galbenă de la găini abia tăiate, nu tu dulcețuri din fructe proaspăt culese din pomi din curte – am locuit toată viața la bloc. Dar țin minte că, rar, se mai găsea prin casă cîte un borcan cu untură aurie de pasăre (găină de curte, de gîscă nu putea fi vorba), primit de tata de la tatăl lui – bunicul din Botoșani, căruia niciodată nu i-a zis altfel decît „dumneata“ și care, în afară de untură, ne mai trimitea uneori cîte o căciulă din blăniță de miel, făcuse rost de o „pielșică“; eram distrus cînd mă obligau să port așa ceva. Untura o mîncam unsă pe felii groase de pîine. Tot ce poate fi mai nesănătos. Deși sută la sută […]