BIFURCAŢII. Inegalitatea şanselor
- 04-10-2013
- Nr. 693
-
Liviu ORNEA
- Rubrici
- 0 Comentarii
Atunci cînd se compară perioada comunistă cu cele capitaliste care-o încadrează, o observaţie recurentă e aceea că, în comunism, mulţi copii săraci au putut face şcoală, chiar studii superioare. Unii adaugă imediat că, înainte de război, acest lucru nu ar fi fost posibil şi că, mai ales, de n-ar fi fost comunismul, acei copii ar fi avut un cu totul alt destin, accesul la învăţătură fiindu-le refuzat. Alţii răspund că, dimpotrivă, înainte de război, mulţi intelectuali de frunte veneau de la ţară, din familii obişnuite, în nici un caz avute, şi că, progresul fiind inexorabil, chiar în lipsa comunismului, capitalismul, de va fi fost să continue netulburat, ar fi asigurat, şi după război, accesul la studii al copiilor săraci, ba chiar în proporţie crescîndă faţă de perioada interbelică. Istoria contrafactuală nu poate trece de stadiul ipotezei. Se pot face analogii, se poate studia modelul unei alte ţări pornite, în anii de după război, de la un nivel comparabil cu cel al României, dar, una peste alta, problema dinainte nu poate fi tranşată. E adevărat că mulţi copii săraci au putut face şcoală în vremea comunismului (e şi cazul părinţilor mei). Cum la fel de adevărat e că, pînă prin 1960, […]