BIFURCAŢII. Întrebări pe marginea unui sondaj

Ion, om de aproape optzeci de ani de-acum, îmi povesteşte ce chefuri trăgea pe vremuri, cînd lucra – era şef de secţie într-o croitorie din provincie. Soţia lucra şi ea, era plutonier în miliţie. S-au descurcat întotdeauna. Cînd erau lipsurile mai mari, găseau pe cineva să-i servească, aveau pe cineva la carmangerie, pe altcineva la Gostat, în fine, „oameni sîntem, ne ajutam, se găsea“. Trăiau înghesuiţi, multă vreme au locuit cu copil cu tot într-o singură cameră, dar tot se adunau duminica fraţii şi surorile cu familiile, cu prietenii – se strîngeau cel puţin paisprezece –, se aşezau la masa pe care aveau ce pune şi se simţeau bine, beau, mîncau. Era frumos. În concedii băteau ţara cu motocicleta – un MZ –, apoi, cînd s-au mai ajuns, cu Dacia; mergeau la mare, la staţiune, mai tîrziu la băi, să-şi trateze şalele – „am avut viaţă frumoasă“. Acum a rămas singur, se scoate cum poate cu pensia, mai face un ciubuc, o reparaţie, noroc că are casa bătrînească – nu-s bani s-o mai aranjeze, dar nici nu-i cade-n cap. Se descurcă, ba îşi mai ajută şi copiii, mereu şomeri. Mai vine şi prin Bucureşti o dată, de două ori pe […]