Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
BIFURCAŢII. Israel
- 24-07-2014
- Nr. 732
-
Liviu ORNEA
- Rubrici
- 4 Comentarii
S-a întîmplat să vizitez pentru prima dată Israelul la începutul acestui iulie sîngeros. 30 iunie. O nuntă pe malul mării, lîngă Cesareea. Seara. Apus pe mare. Mirific. Nuntă ca-n filme. La un moment dat, trec cîteva avioane de luptă. „Acum doar îi sperie puţin, dar o să-nceapă.“ Muzică, mîncare şi băutură bune, lume veselă. Tensiunea plutea în aer, ne-o decodau prietenii, noi nu înţelegeam tot. Dar schizofrenia locului o simţeam. La Ierusalim, pe 4 iulie, eram pe esplanada din faţa Zidului, locul înţesat de poliţie şi armată, cînd s-a tras lîngă moscheea de deasupra – nimic serios, televiziunile n-au spus nimic. Aceleaşi televiziuni care isterizaseră zile la rînd lumea în legătură cu cei trei adolescenţi răpiţi şi ucişi. La o sută de metri de Zid, în cartierul evreiesc, lumea era liniştită pe stradă, terasele pline de turişti. Religioşii. Haine negre, lungi. Căciuli de blană ca-n Polonia Evului Mediu. Familii cu cîrduri de copii. Merg la şcolile lor, sînt stat în stat. Şi sînt puternici, nu se poate face guvern fără ei. Într-o suburbie a Tel Aviv-ului, mulţime de refugiaţi negri (eritreeni, dar puţini ştiu de unde vin – important e că sînt negri). „Uite ce-a ajuns cartierul ăsta! Fură, fac murdărie […]
Chomsky este indiscutabil cel mai mare lingvist in viatza. Chiar daca UB nu este MIT, a-l gratula pe L O cu titulatura de „Chomsky de Dambovitza” nu este decat o dovada a stramtimii de minte a imprecatoarei.
de Dimbovitza.
Am „ratat” la mustata nebunia din vara lui 2008 cand un buldozerist din Ierusalimil de est s-a urcat cu buldozerul pe masinile de pe santierul tramvaiului de pe Jaffa
Street (tanarul o luase razna pentru ca i se refuza de multa vreme o autorizatie de extindere a casei familiale – a fost impuscat de un civil rezervist inainte de a aparea politia – catzi stiu ca in Israel rezervistii au drept de port-arma si le poti vedea cateodata tocul pistolului iesind din buzunar?)
– Controlul anti-tero la intrarea in supermarketuri acolo am intalnit-o prima oara
– Impresia generala este ca Israelul modern este el insusi o implantare intr-un teritoriu care pare strain. Sunt si locuri fascinante: la Beersheva vezi putzul lui Avraam, targul beduinilor, gara turceasca unde a poposit si colonelul Lawrence, cimitirul britanic din WW1 numit, fireste, Allenby, dar si cladrile ultramoderne ale universitatii (donatie a unor americani bogati), in anii 90 pe strazi vorbindu-se majoritar….ruseste (emigrantii de pe vremea lui
Gorbaciov)
– Am fost si la minunatul oras Safed, oras al artistilor, cu o sinagoga ashkenazi veche de cateva sute ani fascinanta (semana cu o biserica catolica baroca in interior). Acolo am aflat ca inainte de 1948 arabii erau majoritari iar acum nu mai e picior de ei si au interzis sa se mai
intoarca fie si ca vizitatori. Abbas insusu a obtinut cu greu dreptul de a-si vizita orasul unde s-a nascut acum cativa ani.
– In 1996 si 1997 am putut vizita „la pachet” cu acelasi ghid israelian atat Zidul Plangerii si grajdurile lui Solomon cat si Moscheile Stancii (Avram incertcand sa-l jertfeasca pe Isaac) si El Aqsa, fosul cartier general templier. Pur si simplu am urcat niste scari. La cativa ani s-a
ajuns ca musulmanilor sa li se construiasca un pasaj pe piloni separat ca sa urce pe Muntele Templului – separare totala de cei „de jos”.
Ca evolutie am apucat o perioada promitatooare – primii ani dupa Oslo – cand lucrurile pareau sa se normalizeze. Apoi a inceput spirala urii si a sangelui varsat care cere la randu-i sange etc etc Si mult sange varsat e al nevinovatilor.
Impresia din anii 2000 a inceput sa fie a unei uri reciproce pe care o potzi taia cu cutzitul.
Solutia dupa mine:
– doua state separate prin renuntarea de catre Israel la implantari si unele concesii teritoriale reciproce
– recompensarea pierderii dreptului intoarcerii acasa (plus pierderea proprietatilor din 1948) al palestinienilor prin
acordarea unor sume de bani substantiale ca despagubiri
– Ierusalimul – un oras – doua capitale (sub control international daca e cazul)
– un plan Marshall care sa ridice semnificativ nivelul de trai in Gaza si Cisiordania – asta daca vor intr-adevar pace cei care conduc de facto USA.
Si, mai presus de toate, incetarea uciderii copiilor, femeilor si
batranilor din ambele „tabere”.
impresiile mele de la fatza locului
Am fost de mai multe ori in zona incepand cu anii 90 (ultima data acum cinci ani):
– mentalitatea dominanta este cea a cetatzii asediate, si pe buna dreptate caci Israelul este inconjurat doar de ne-prieteni (nu spun dusmani, cel putin oficial, cum e Iordania). Te lamuresti cand ajungi ca mine la Rosh
Hanikra la frontiera cu Libanul (aici prezenta Tsahalului era vizibila chiar „la suprafata”), pe platoul Golan de unde se vede Kuneitra (aici era mai pustiu, bunkerele subterane adapostind inclusiv elicopterele si avioanele IDF), in valea Iordanului aproape de podul Allenby, vale unde se pastreaza
ruinele bunkerelor iordaniene de dinainte de 1968. In Sinai am fost „de cealalta parte” si m-au distrat barajele bravei armate egiptele alcatuite din butoaie goale de motorina si crengi de copaci (acolo inamicul real sunt insurgentii din desert).
– Am vazut cum „creste” zidul in jurul teritoriilor palestiniene pot spune sub ochii mei. Impresia pentru un est-european ca mine care a prins si Zidul Berlinului este deprimanta. In anii – putini – de dupa acordul de la Oslo am fost in doi ani consecutivi de la Ierusalim la Betleem cu o companie turistica israeliana. Nici o problema – la „frontiera”,
politistii israelieni si palestinieni faceau controlul – formal –
impreuna si apoi reincepeau sa disute amical. Ce vremuri! Apoi a aparut zidul, imediat problemele cu mersul la mormantul Rahelei (la jumatatea distantei de putini km Ierusalim-Betleem, totul a degenerat. In 2007-2008
am vazut zidul extinzandu-se si in vest, in dreptul Tel_Avivului si Cezareei romane. Repet, impresia e de puscarie imensa sau de lagar de concentrare, iar paradoxul este ca ambele parti – palestinienii si israelienii – sunt prizonierii zidului.
– De fiecare data nervii mi-au fost pusi la incercare chiar daca nu zaboveam ami mult de 10 zile incontinuu. Am prins in anii 90 alarme cu bomba in care cladirea universittaii unde eram a fost evacuata in ordine si apoi „pieptanata” de genisti (alarma falsa, dar stressul…). Am mers
la Ierusalim aproape tot timpul pe jos ca sa nu ma sui in „autobuzul gresit” cum spunea cu umor negru chair daca pare morbid una din gazdele mele. Am mers cu autobuzul doar la EinKarem la Sf. Ioan Botezatorul,
suburbie aproape in intregime palestiniana a Ierusalimului. M-am suit cred o data intr-un autobuz gol caci ma grabeam, tot la sfatul unei gazde: doar
autobuzele practic goale sunt sigure (tot anii 90).