BIFURCAȚII. Kaddiș

De fiecare dată cînd mă sui într-un taxi și sînt nevoit să ascult conversația mai mult sau mai puțin jucăușă a șoferului cu dispecera și cu colegii, am senzația că am dat buzna în casa omului, mă fac mic și-mi vine în minte dimineața de primăvară din o mie nouă sute nouăzeci și trei cînd ne-am urcat cu toții, mama, tata și cu mine, într-o Dacie galbenă care ne-a dus din Titulescu pînă la Cimitirul evreiesc de peste drum de Bellu, la înmormîntarea bunicii dinspre mamă, mama tatei murise de mult, de  cînd avea el paisprezece ani, acum murise „bunica mare“, cum îi spuneau copiii mei cu care ea, nici cînd mai era în puteri, nu prea voia să stea singură, de teamă să nu greșească ceva, să nu-i strice, și, tot drumul, a trebuit să ascultăm flirtul șugubăț al șoferului cu dispecera, chiar dacă destinația, fețele și hainele noastre, ale mamei mai ales, nu lăsau loc de nici un echivoc, eu, de atunci, detestînd în bloc neamul șoferilor de taxi (de ce generalizezi? de ce generalizezi și tu ca ei?), incapabil să înțeleg bonomia împăciuitoristă cu care-i privește, ascultă și citează ficționarul după ce unul dintre ei l-a dat […]