BIFURCAŢII. Mările mele

La început a fost Mangalia. O gazdă unde mergea şi nenea Dan cu copiii. Nu mi-a rămas nimic din anii aceia, ştiu că au fost cîţiva. Mi s-a spus că făceam în fiecare seară plimbări pe dig, pînă la far, dar eu n-am păstrat nimic: nici imagini, nici mirosuri, nici oameni – nimic. Apoi cred că au fost cîţiva ani buni la Eforie (Nord). Întîi am stat la o Otilie, îngrijitoare sau administratoare la o vilă, calitate în care dispunea de o cameră pe care o închiria. Sau aşa ceva. Apoi au fost nişte hoteluri – salt mare. Dar nu luam şi masă, cumpăram din piaţă, mai găteam ceva cald pe un reşou. Nici din perioada asta nu mai ţin minte nimic, în afara lungilor plimbări pe faleză, de la Belona la Vraja mării şi înapoi, ziua cînd mergeam la restaurant… N-oi fi avut prieteni deloc pe-atunci? Nu mai ştiu. Şi, bineînţeles, programul strict de rumenit, cinci minute pe burtă, cinci pe spate, apoi creştem treptat. Mă ardeam invariabil, părinţii la fel, şi ne dădeam cu spirt. N-ajuta. Mă dădeam cu spirt, mă cojeam, apoi mă ardeam din nou. După două săptămîni, plecam acasă roşu. Mai tîrziu am aflat că […]