Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.
BIFURCAŢII. Matematica în şcoală
- 24-02-2012
- Nr. 613
-
Liviu ORNEA
- Rubrici
- 3 Comentarii
Coincidenţă sau nu, în ultima vreme am văzut mai multe luări de poziţie de tipul „Liceu, cimitir al tinereţilor mele“. Nota lor comună este punerea sub semnul întrebării a utilităţii cunoştinţelor vîrîte pe gît în şcoală şi în liceu. Toate se vor fi dovedit inutile, dar cred că nu mai e nevoie să spun că animozitatea foștilor elevi se îndreaptă, în proporţie covîrșitoare, înspre matematică și înspre cei care-o predau. De pildă, chiar azi, cînd scriu, Mircea Cărtărescu se întreabă, în Evenimentul zilei, „De ce s-a ţipat atîta la noi, de ce am fost atît de terorizaţi? De ce visăm şi acum că sîntem scoşi la tablă la matematică şi nu ştim nimic? Va compensa ceva din viaţa noastră de adulţi traumele la care ne-a supus şcoala, aşa cum s-a făcut şi se face şi azi? La ce ne-au folosit nesfîrşitele exerciţii şi probleme rezolvate la matematică, la fizică şi la chimie, atîtea date memorate la istorie, dacă acum nu mai ştim nici regula de trei simplă?“. Și mai departe: „Nimeni n-a explicat vreodată convingător rostul învăţării gramaticii în clasele mici. Copiii trebuie să folosească limba corect, nu e nevoie s-o analizeze“. Iar un comentator foarte vehement (eritreeanul) scrie […]
Iara, da’ chiar *iara* ma chiar „lovesc” cu Liviu Ornea.
Ca, ma-ntreaba studentzii p-acilea, chiar studentzii de la *medicina* (pa unde-mi chiar *place sa chiar predau, ca-s mai „rasaritz’ ” decat aia de la mate), cam asha: „Da, chiar, di ce ni supunetz’ Dvs. acestor suplicii?”
Io le-o raspund cam asha: „Hi, hi, c-am *avut*, de-a lungu’ a v-o numa’ *doishpce ani*, nenumaratzi, ca voi, care ma-ntrebau. Shi, le-am spus-o, le-am *explicat-o*, chiar *cam asha*: „Bai, baietzi/fetitze: n-o s-o, probabil, „folositz’ „, chiar *niciodata*! Dar, rolu’ *meu* (shi-al chiar colegilor mei) e sa va *ascuta mintea*, ca p-un *cutzit*, sa v-o faca precum un „brici” *.
Asta pentru ca, moa, cand ma duc la un doftor – ca, mda, mi-s oleaca mai batraior, ma „ruinez” chiar *bio-logic*, ashtept, de la acel doftor, sa-i *meara mintea*.
Sa *nu* fie un „papagal” (din ala , cu memorie, care ceteshte, habarnist, da pan’ cartzi), sa fie un om „ca lumea”, care *poate pune d-un diagnostic* etc. etc.
Chestiile astea, de muuult duse (ca, noi aveam, pan’ Romania, pa chiar „vremi”, o shcoala *traznet* de medicina *clinica*), ma scuzatz’: cam lipseshte…
Dar, i-e tat atat d-adevarat cum ca & chiar *Moisil*, sastisit da facultatea lui, preda la… Philosophie?
Shi, akuma, adresandu-ma unui amic, domnul Moroianu: sa o shtitzi: *chiar asha* le-o spun *tuturor studentzilor mei (mde, unu’ a chiar ajuns pa la Caltech)*: ca daca *vrei ceva*, apa-i *chiar* pune „osu’ „….
Ca, numa’ nebunii se hraneshte cu … „visuri”?
Akuma, domnule Moroianu, dupa ce m-am „incontrat” oleaca (nimic serios, cu toate ca, *acuma*, chiar devine serios) cu Sergiu:
hai ca va-ntreb (ca, daca nu imi raspundetz’, datz’ un *anumit* fel da „semnal”, care mie unuia nu imi chiar place):
vaz ca Domnul Ioan Aurel Pop, e *academician* – v-o spui *p-a dreapta*, c-am aflat-o *chiar azi*.
Pa *ce anume baza*? Ca, io va-ntreb, *precis*: pa baza *numerelor*, au a *calitatzii* lucrarilor?
Pa baza „ideilor noi”, au a *celor 15-20 scrise-ntr-un an*?
Hai, ia mai bagatz’? Ca *io*, cu Kakademia Romana, am un „meci”, sa shtitzi.
Hai, sa va vaz *curaju’ *. Ca, mda, e *ushor de-a sta pa marjine & de-a „da” pan’ unii-altzii. Hai sa va „vaz” chiar *coloana* aia, „vertebrala”.
Ca, daca *nu*, ma vetz’ *chiar* dez-amagi, sa o shtitzi *prea bine*.
Nu, n-am auzit *nici* pa *Sergiu* scriind *ceva* in aceasta directzie.
Desigur, io-mi o *chiar permit* – mda, d-acilea, di daparte: sa-mi scriu, adica, parerea, in *ciuda* cam tuturor.
Dar, Dvs., care cum vaz, suntetz’ *shi Dvs.* o oarecare „instantza morala”, ia va rog de-a ne scrie: Dvs. *cum videtz’* chiar *chestiile astea*?
Hai, va *rog*, lasatz-o oleaca *mai moale*.
Pana la urma, *faptele* conteaza & *nu* scrierile: chiar *asha*, chiar *cum a-tzi scris-o*…
Numa’ fain,
Nea Marin
…ale cunoscutului romancier, reproduse in interesantul articol al d-lui Liviu Ornea, ne lasa (se putea altfel?) cu o pronuntata senzatie de ambiguitate: Cu cine se razboieste de fapt D-sa? Cu obiectele de invatamant impotriva carora vitupereaza – matematica, chimia, istoria – deci cu scoala insasi, despre care afirma cu mandrie ca „nu-i datoreaza nimic din ceea ce ste azi”… sau (varianta „slaba”, ca sa zicem asa) doar cu slujitorii „acriti si blazati” ai acesteia?
Parerea mea este ca de fapt candidatul nostru la Nobel se straduieste pur si simplu sa flateze ostilitatea endemica fatza de cunoastere si cultura, ostilitate pe care o vede tot mai generalizata printre cititorii distinsului cotidian al carui senator este, si care nu contravine cu nimic idealurilor si obiectivelor sale fundamentale.
…………………………………………………………………………….
Revenind la articolul d-lui Ornea, nu pot sa nu remarc ocurentza cvasi-spectrala a unui alt obiect de invatamant, caruia emulii d-lui Cartarescu nu-i pot reprosa ca le-ar fi furat tineretea… pentru simplul motiv ca obiectul respectiv a disparut practic din programele de invatamant: limbile clasice, mai precis – limba latina! Din pacate, despre ea se
vorbeste in tonalitatea discreta si resemnata in care sunt evocat personajele deja disparute: nici urma de protest sau de nemultumire veritabila pentru aceasta trista stare de lucruri. Da! „latina si alte limbi clasice” (cate limbi clasice exista de fapt?) ar PUTEA fi o solutie… la fel ca „sahul si jocul de go”!
In realitate, consecintele ostilitatii fatza de limbile clasice (propagate, asa cum era inevitabil, si in invatamantul nostru universitar) sunt mult mai ample decat o banuiesc chiar si cei mai sinceri sustinatori ai „rolului formator” al acestor discipline: asa cum explica profesorul Eugen Munteanu, directorul Institutului de Filologie „Alexandru Philippide” din Iasi (in suplimentul „Moderni fara studii clasice” din Dilema, nr 333 / 2010), pe langa pierderile in domeniul culturii generale, aceste consecintze se traduc printr-o iremediabila sufocare a diverse alte domenii de studiu (istoria, arheologia, dreptul, filosofia) care nu pot fi predate si care nu se pot dezvolta cu adevarat in absentza acestor indispensabile instrumente de lucru. Cu alte cuvinte, eliminarea de facto limbii latine a fost un pas important spre provincializarea definitiva si inapoierea durabila nu numai a filologiei, ci a INTREGULUI DOMENIU UMANIST al invatamantului si culturii noastre.
In sfarsit, apropo de „nesfarsitele exercitii rezolvate la matematica, la fizica si la chimie”, de care tragand cu ochiul la adeziunnea din public, se plange romancierul-editorialist, si care ar putea fi usor completate cu resentimentele elevilor-muzicieni satui de arpegii si game, raspunsul i-l poate da o observatie antologica, apartinand, horribile dictu, unui matematician, cu numele de Karl Runge: „Matematica nu se poate invata ascultand doar prelegeri, tot asa cum cantatul la pian nu poate fi deprins ascultand pe un interpret!”
Domnule Ornea,
Am si eu o curiozitate: dumneavoastra considerati ca va trageti din maimuta?