BIFURCAŢII. Moscova. Notaţii răzleţe

  • Recomandă articolul
Institutul Steklov, Universitatea Lomonosov, toate universităţile, de fapt, sînt păzite de oameni în uniformă. Nu se poate intra decît cu legitimaţie sau dacă ai fost dat pe listă. Te hotărăşti în ultima clipă să mergi la un seminar şi nu apuci să-l anunţi pe organizator – nu intri. Duminica, studenţii oricum nu pot intra. În unele dintre aceste instituţii, accesul e permis doar pînă la ora 23, chiar dacă există şi camere de oaspeţi. Nici administratoarele acestor mici hoteluri cu circuit închis, nici paznicii care se uită non-stop la televizor nu vorbesc engleza. Paznicii nu sînt nici amabili. Acolo unde există oră limită de intrare, dacă nu eşti cu un coleg local care să ştie „să pună problema“ (asta putînd însemna lungi parlamentări, oferirea unui bacşiş sau ridicarea tonului), rişti să-ţi petreci noaptea pe stradă.   În schimb, secretarele vorbesc engleza, muncesc pe rupte şi sînt de o eficienţă incredibilă – acolo unde sînt şi bine plătite. Unele au doctorat (Olga – în fizică). Aici, birocraţia e mai dihai decît la noi, de-a dreptul descurajantă, dar rapoartele interminabile, de exemplu, pe care le facem şi noi (liste de publicaţii, de citări etc.), sînt făcute de secretare.   Nu vorbesc engleza […]
Acest continut este doar pentru abonati. Pentru abonament Observatorul Cultural apasati aici.

Comentarii utilizatori

Comentariile sunt închise.