BIFURCAŢII. Noi, epigonii

Pe 15 aprilie s-a stins din viaţă profesorul Dan Grigorescu. Avea şaptezeci şi şapte de ani. A plecat discret, pe neaşteptate – dar cînd e moartea aşteptată? „Nene Dan“, aşa îi spuneam. Îl cunoşteam dintotdeauna, mă ţinuse în braţe cînd eram mic, am crescut împreună cu copiii lui. După Ludwig Grünberg, după tata, după Dolfi Solomon, iată, s-a dus şi el, şi încă o parte din copilăria mea. Toţi aceia care, după slujba de înmormîntare, au vorbit despre el au evocat figura luminoasă, tonică a cărturarului, a istoricului de artă, a comparatistului, a istoricului literar din descendenţa lui Tudor Vianu, zecile de cărţi scrise, cursurile impecabil ţinute, generaţiile de studenţi îndrumate, domeniul pe care, practic, l-a întemeiat în ani nu tocmai prielnici, truda nesfîrşită la facultate şi la institut. Ascultîndu-i, am avut deodată revelaţia că asemenea oameni sînt din ce în ce mai rari şi că, în generaţia mea, nici nu prea sînt.   Cu cîteva zile înainte fusesem de faţă la aniversarea de şaptezeci şi cinci de ani a profesorului Nicu Boboc, de la Facultatea de Matematică, un om extrem de activ, care conduce în continuare seminarul pe care tot el l-a organizat acum mai bine de treizeci de […]