BIFURCAŢII. Nostalgie

În vara asta, se împlinesc 35 de ani de cînd am terminat liceul. Ne vom întîlni din nou, aşa cum am făcut-o regulat, începînd din 1989, odată la cinci ani. Tot mai graşi, unii („maturi”, ar fi spus bunica mea, pudică). Tot mai ridaţi – uscaţii. Tot mai albiţi. Oameni cu greutate. „Ce bine se ţine cutare!“ – e cam maximum posibil de apreciere. Iar unii abia ne recunoaştem. Blazaţi, nici nu mai ţinem la chef, de fiecare dată se mănîncă şi se bea mai cumpătat – „nu mai rezist, moşule, ca-n tinereţe, am şi tensiune…“. Fără entuziasmul şi energia unui coleg, care face figură de nebun frumos, nici nu ne-am strînge, n-am mai şti unul de celălalt.   Cîţi se mai pot lăuda că aduc măcar cu puştanii din pozele făcute în ultimele zile de şcoală? Erau fotografii alb-negru, mici; ale mele au fost făcute cu aparatul sovietic Smena, o minune a tehnicii. Zîmbim în pozele de-atunci, ochii rîd de sub cîte-o chică bogată (avem păr: scurt, că lung nu era voie – dar avem; mulţi băieţi îşi lăsau favoriţi impunători, mai acopereau din coşuri). Fetele poartă sinistrele sarafane bleumarin, strînse cu cordon sau lăsate să cadă ca nişte […]