BIFURCAŢII. Numărul lui Moustaki

Nu mai ştiu cînd am ascultat prima oară Moustaki, dar bănuiesc cine mi l-a dat – pe vremea aceea, Moustaki nu era un răsfăţat al radioului neaoş, de televiziune nici nu putea fi vorba, deci trebuie să fi fost vreo bandă, vreo casetă sau, poate, chiar vreun vinil adus de dincolo. Era, oricum, pe la începutul liceului şi era albumul Le métèque. Adolescent sentimental, mereu îndrăgostit fără speranţă, mă înduioşam irepresibil ascultînd iar şi iar Pour avoir si souvent dormi/ Avec ma solitude/ Je m’en suis fais presqu’une amie/ Une douce habitude/ Elle ne me quitte pas d’un pas/ Fidèle, comme une ombre… Non, je ne suis jamais seul/ Avec ma solitude. Păi, nu? Şi mai erau Joséph, Le Métèque, Le jeune facteur, Trop tard şi cîte altele. Toate triste, melancolice – exact ce-mi trebuia, o nebunie. Apoi a fost Sarah, pe care el o cînta altfel decît Reggiani, mai sec, mai puţin ostentativ. Şi-au fost atîtea cele scrise pentru alţii, pentru altele. Erau şi cîntecele politice – omul a fost de o stîngă radicală, cel puţin în texte. Îmi plăcea şi-mi place încă marşul lui Sacco şi Vanzetti: Maintenant Nicola et Bart/ Vous dormez au fond de nos coeurs/ […]