BIFURCAŢII. O carieră promiţătoare

Nu că mă laud, dar, cînd eram mic, recitam pe cinste. Nu ratam un montaj literar, o serbare de sfîrşit de trimestru, başca cea de sfîrşit de an. Dintr-a doua pînă-ntr-a opta, am fost la o şcoală generală din cartierul Griviţa, chiar peste drum de uzină. Majoritatea serbărilor le ţineam la clubul uzinei. În februarie, cînd era gerul mai năprasnic, recitam cu foc, cravata fluturîndă, la monumentul lui Vasile Roaită din curtea uzinei (pe atunci nu se ştia, sau nu se spunea, că, de fapt…). Sigur mai am nişte fotografii pe undeva. Cred că momentul de glorie l-am avut într-a şaptea, cînd am fost promovat „recitator pe sector“. Făceam repetiţii la clubul „Înfrăţirea-ntre popoare“, azi, Teatrul Masca, în Bucureştii Noi. La spectacol, eram îmbrăcat în salopetă albastră şi plasat în faţa corului care cînta, citez din memorie (jur!): „Trec rînduri, rînduri muncitorii/ Cu steagu-n vînt desfăşurat./ E steagul marilor victorii/ De partid înălţat./ Şi azi ne-aduce steagu-aminte/ De-acel octombrie leninist/ Ce şi la noi stă temelie/ Pentru partidul comunist“. Corul cînta mai încetişor, iar eu, voce tunătoare, recitam versurile. Pentru final, îmi dăduseră o strofă despre tovarăşul Ceauşescu. Am spus-o cu acelaşi patos. N-aveam umor, nu-mi băteam joc, melodia chiar […]