BIFURCATII. O glorie de mucava

Felix Alexa e un regizor aflat pe val. Si nu de azi, de ieri. Monteaza mult, mai ales la Nationalul bucurestean, e invitat in festivaluri. Iar eu ma-ntreb de ce. Oricit incerc sa ma dumiresc, oricit ii intreb si pe altii mai stiutori, nu pricep de ce este el atit de apreciat. De la Casa Bernardei Alba si Roberto Zucco, spectacole interesante, care anuntau un regizor, despre care se putea discuta, n-a mai facut nimic notabil. Dimpotriva. Singurul lui merit e ca isi alege, de obicei, actori exceptionali, ca Mircea Rusu, care ii ofera in dar arta lor – atunci cind nu-i strica el. Cum, in general, isi lasa actorii sa faca ce vor si ce stiu mai bine, spectacolele lui sint pasabile. Dar atit. Ce nu se vede nicicum la Felix Alexa e o viziune regizorala alimentata teoretic, o idee careia sa i se subsumeze alegerea, tratarea textului, mijloacele montarii. Nu e niciodata clar ce vrea sa spuna si sa faca. Iar cind incearca sa aiba idei, ca la Noaptea furtunoasa, despre care am mai scris, atunci e si mai rau. Acum, eu sint perfect constient ca e posibil ca geniul sa fie printre noi si sa nu-l recunoastem. […]