BIFURCAŢII. O non-știre
- 24-08-2012
- Nr. 638
-
Liviu ORNEA
- Rubrici
- 23 Comentarii
Între 24 și 30 august va avea loc, la București, în sediul Facultății de Matematică și Informatică, al 11-lea Colocviu româno-francez de matematici aplicate. Printre participanți, doi medaliați Fields, Pierre-Louis Lions și Cedric Villani, care vor primi și titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din București, și mulți cercetători de anvergură incontestabilă (probabiliști, statisticieni, mecanicieni, ecuaționiști, analiști numericieni etc.), străini și români deopotrivă. O listă de vorbitori cum și-ar dori orice mare congres din lume. Organizatori sînt Universitatea din București (prin Facultatea de Matematică și Informatică) și Academia Română (prin Institutul de Matematică „Simion Stoilow“). Informații complete aici: http://www.fmi.unibuc.ro/CFR2012/ Nu va face vîlvă, nu vor scrie ziarele – oricum, în perioada aceea vom avea alte, mult mai importante știri politice de comentat. Totuși, colocviul acesta e un adevărat eveniment, și încă unul mare. Spre deosebire de multe alte „manifestări cu participare internațională“, acest congres nu e un eveniment monden, nu e o agapă la care „partea română“ invită mari specialiști „din străinătate“ care să-i împărtășească din experiența și cunoștințele lor. E vorba despre o întîlnire între specialiști de nivel perfect comparabil, fiecare avînd ceva de aflat de la celălalt. Astfel, faptul că, acum cîteva luni, un grup de […]
Stimata doamna Alexa,
Aveti multe impresii (care se dovedesc neintemeiate). Daca doriti sa-mi deveniti nasa (chiar si in mediu virtual) este posibil sa primiti un refuz. Si asta pentru ca aveti un ego exacerbat, ceea ce nu se potriveste unui parinte spiritual. Prin urmare, va rog sa ma lasati in continuare cu numele de Deceneu. In plus, trageti tot felul de concluzii nastrusnice, fapt care ma determina sa cred ca nu logica este punctul dumneavostra forte (de exemplu: „invitatia de plecare a matematicienilor romani”, „apartenenta mea la tagma lor” etc). Marota domniei voastre privind asa zisa mea echivalare a matematicii cu contabilitatea ma determina sa ma intreb daca nu cumva sunteti (si) absolventa de ASE (nu ca ar fi ceva de rau, dar parca prea insistati asupra acestui lucru). In final as vrea sa-mi spuneti ce a fost insultant in monologul meu (la care ati participat din plin; iata o alta dovada ca aveti o logica imbatabila sau ca nu aveti proprietatea cuvintelor). Iar in finalul finalului, reproduc fraza dumneavoastra care suna in modul urmator: „Orice persoana inteligenta ar fi facut acest lucru si nu s-ar fi coborat la mahalagisme de tipul „desi cred ca statul are nevoie mult mai mare de multe alte lucruri, ca de exemplu de scoli si de spitale”.” Acest lucru nu va impiedica, in dispretul logicii lui Aristotel, sa afirmati apoi ca: „ In alta ordine de idei, v-as ruga sa nu-mi atribuiti afirmatii pe care nu le-am facut, ca cea de mai jos: „cineva care considera ca exprimarea grijii in privinta starii scolilor si spitalelor din Romania este o atitudine de mahala.””
@deceneu
Cred ca trebuia sa va alegeti ca pseudo @decenueu (de ce nu eu) pentru ca dati impresia ca existenta dvs se invarte in jurul intrebarii „de ce altii si de ce nu eu?”
Stiu ca oameni ca dvs ar prefera sa fie lasati sa-si continue monologul insultant, nefiind capabili sa aduca argumente valabile si mai ales deformand cu buna stiinta ( sau poate doar din ignoranta!) spusele celorlalti.
In alta ordine de idei, v-as ruga sa nu-mi atribuiti afirmatii pe care nu le-am facut, ca cea de mai jos:
„cineva care considera ca exprimarea grijii in privinta starii scolilor si spitalelor din Romania este o atitudine de mahala.”
Nu asta am considerat mahalagism ci insulta dvs la adresa oamenilor de valoare si legatura ridicola cu situatia scolilor si spitalelor. Cititi de 2, 3, 10 ori pana intelegeti ce scrie interlocutorul si pe urma exprimati-va. Repet: nu aveti nici un respect pentru munca adevarata si valoare, probabil v-ati dori un popor indobitocit si usor de manevrat. Nu intamplator faceti o gluma de prost gust in legatura cu plecarea celor buni din tara: ei bine, sunt convinsa ca mediocritatile ar dori ca toti cei buni sa plece si astfel sa nu mai existe comparatie intre cei de valoare si restul. De altfel, chiar si faptul ca afirmati cu o naivitate stupefianta: „ca domnul ministru Funeriu a rezolvat problema „capuselor” din universitati, deci se pare ca problema nu are subiect. ” denota o ignoranta deplina in ceea ce priveste adevaratele probleme din universitati. Nu domnule ” de ce nu eu”, Funeriu nu a facut nimic in acest sens, nu a fost nimeni dat afara pe motive de incompetenta, nici un titlu universitar nu a fost retras, nici doctorat sau conducere de doctorat. Cei care au obtinut toate acestea cu 3 carti la editura universitatii din Targoviste si 6 articole in Analele universitatii din Pitesti sunt in continuare pe pozitii si vor fi pana vor iesi la pensie. Mang si compania, plus comisia de universitari care a invalidat plagiatul unuia din cei doi Mang constituie un bun exemplu de capuse. Dvs nu le vedeti pentru ca faceti probabil parte din tagma lor, de aceea aveti ce aveti cu oamenii care au demonstrat ca sunt la nivel international.
Si inca o remarca, nu am intrat in discutie ca sa-i iau apararea lui Liviu Ornea, pentru ca acesta nu are nevoie sa-i iau eu sau altcineva apararea, avand o cariera suficient de solida la nivel international incat sa nu-i pese de incercarile dvs penibile de a-l murdari. Ceea ce dvs nu intelegeti este faptul ca loviti intr-o intreaga categorie de universitari, exact aceia care au dovedit ca se poate face cercetare de calitate si cu salariile si in conditiile din Romania, ceea ce clar deranjeaza pe cei care nu au realizat nimic serios in cariera universitara. Acum 10 zile, pe alt continent fiind, am avut placuta surpriza sa mi se vorbeasca in termeni elogiosi de 3 matematicieni romani, care traiesc si lucreaza in tara si care trecusera in anul respectiv prin universitatea respectiva. Si in general m-a bucurat aprecierea de care se bucura si acolo scoala romaneasca de matematica. Nu sunt toti la fel, bineinteles, ca si in alte domenii si in matematica sunt profitori si impostori, dar cei care fac treaba buna trebuie incurajati si nu invitati sa plece, dezgustati de atitudinea balcanica a datului din coate pentru a ajunge in fata. De aceea am si reactionat la comentariul dvs, nu pentru ca nu as avea ce face si-mi omor timpul discutand cu dvs. Din pacate oamenii ca dvs sunt majoritari in universitatile romanesti si rezultatul este vizibil si la nivel national si mai ales international.
Si inca ceva: incetati sa mai considerati matematicile ca o ramura a contabilitatii. In cercetare in general si in matematica in particular oamenii nu lucreaza dupa program. Cercetarea nu se face de la 8h la 16h30, se face cand ai chef, timp, cand ai idei, in vacanta, noaptea sau pe varful muntelui. Asa ca incetati sa cuantificati totul si sa faceti calcule aiuristice. pentru ca nu reusiti decat sa demonstrati inca o data, daca mai era nevoie, ca habar nu aveti ce inseamna adevarata cercetare.
@Deceneu
1) Nu este de mirare ca E.Ceausescu si Z. Ceausescu stau
bine cu lucrarile ! Se stie ca le-au scris altii foarte buni … Nu
ati facut decat sa-mi confirmati informatiile anterioare.
2) In legatura cu acel 1% erori la lucrari se mai intampla,
dar trebuie sa le analizati pe toate si concluzia va fi una
pozitiva („tare”) !
3) Nu cred ca trebuie sa faceti comparatii intre „nevoile
sociale” si cele culturale (stiintifice) prin opunerea lor. In
fond s-ar putea lua din salariile tuturor pentru a suplimenta
cheltuielile sociale ! Este o problema a guvernului …
Stimate domnule Profesor,
Va multumesc pentru raspuns. Avand in vedere si sfaturile primite din partea doamnei Alexa, am incercat sa accesez MathScinet si nu am reusit. Pe cale de consecinta, m-am interesat si eu la cei din domeniu care mi-au spus mai multe lurcuri. Astfel am aflat ca a judeca un om prin prisma jurnalelor in care apare numele sau ne poate conduce la surprize imense. Spre pilda, Elena Ceausescu si Zoia Ceausescu stau foarte bine la acest capitol. Am mai aflat ca domnul Ornea este susceptibil de a fi autorul unor rezultate care pica in categoria celor 1% mentionate de catre dumneavoastra (mi s-au indicat niste cifre si numere, anume MR1109805 (92i:53019) si MR1631618(99k:53096); aveti idee ce inseamna ele?).
Stimata doamna Alexa,
Ma intreb ce treaba aveti dumneavoastra cu treaba mea. Ati putea face un exercitiu de vointa prin a ma ignora. De altfel, imi este si mie greu sa schimb argumente cu cineva care considera ca exprimarea grijii in privinta starii scolilor si spitalelor din Romania este o atitudine de mahala. Da, una dintre problemele existentiale ale multor romani este lipsa unor scoli si spitale dotate corespunzator. Va asigur ca un pacient ar aprecia mult mai mult un pachet de vata decat un „rezultat notabil” al unuia dintre cei 20-30 de matematicieni care primesc, pentru aceeasi munca, bani, de la stat, de mai multe ori (fac aici o paranteza pentru a-mi exprima stupefactia, afland ca nu numai domnul Ornea se afla in situatia descrisa). Eu eram curios sa aflu cum poate primi domnul Ornea atat de multi bani, de la stat, din mai multe surse, pentru niste activitati care necesita, pe zi, mai mult de 24 de ore. De unde ati tras concluzia ca eu pretind un anume nivel pentru o persoana sau alta? Sa inteleg din cele scrise de domnia voastra ca teorema lui Pitagora nu exista? Stimata doamna, probabil ca exista si universitari care nu-si merita salariile. Pentru ca dumneavoastra, dupa cum afirmati, aveti cunostinta despre ei, va indemn sa-i reclamati unde considerati ca se poate (la Inspectoratul Muncii, la Militia Spirituala etc). Va vom fi aproape. Eu am aflat insa ca domnul ministru Funeriu a rezolvat problema „capuselor” din universitati, deci se pare ca problema nu are subiect. In final, doamna Alexa, va reamintesc ca eu nu am discutat nimic despre conferinta despre care faceti vorbire. Daca cei 20-30 de matematicieni nu se simt suficient de recompensati de catre statul acesta, sunt convins, ca fiind de nivel mondial, pot ocupa, chiar daca unii nu au reusit pana acum, unul dintre posturile libere de la universitatile din Ivy League.
@Deceneu
Nu, nu ati intrat in discutie ca sa aflati ce realizari au colegii matematicieni ci ca sa va aflati in treaba. Daca va interesau cu adevarat rezultatele matematice cautati pe Mathscinet articolele care va pun probleme , va interesati cine si unde a fost invitat, la ce universitati, conferinte etc, contactati colaboratorii, redactorii jurnalelor unde publica, cei care l-au (i-au) invitat, si intrebati: de ce scrieti cu X-ulescu , de ce-l invitati la conferinte, la universitate, de ce-i acceptati si publicati articolele, de ce, de ce…? Specialistii din mari universitati straine si care sunt garanti prin colaborarea lor cu matematicienii romani sunt mai in masura sa va lamureasca, decat o discutie pe site-ul Obs. Cultural, nu?
Orice persoana inteligenta ar fi facut acest lucru si nu s-ar fi coborat la mahalagisme de tipul
„desi cred ca statul are nevoie mult mai mare de multe alte lucruri, ca de exemplu de scoli si de spitale”.
Daca inteleg bine, din cauza a 20-30 de matematicieni care pe langa salariu mai au si alte castiguri binemeritate din cercetare, nu are tara spitale si scoli! Asta este problema dvs existentiala!
Nu va intereseaza ca sunt mii, zeci de mii de conferentiari si profesori care nu-si merita nici macar salariile, nu mai vorbesc de ce castiga pe langa, dvs aveti probleme cu matematicieni si cu cei buni, in plus! Nu va intereseaza ca sunt domenii unde situatia in cercetare este catastrofala, dvs va legati de o disciplina ( printre putinele din tara!) care a avut si are recunoastere internationala si unde se obtin rezultate! Ce rezultate? Daca ati fi in domeniu si/sau daca ati avea si ceva minte ati intelege. Altfel, o sa continuati sa aberati cu teorema lui X si Y care nu exista si deci nu exista nici munca respectivilor X si Y. A propos, cei doi medaliati Fields despre care s-a vorbit in articol nu au nici o teorema care sa le poarte numele! E grav, nu? Nu sunt la nivelul pe care il pretindeti dvs. Cum naiba or fi fost invitati la Bucuresti in asemenea conditii?
Si inca o remarca: in toata lumea academica oamenii valorosi sunt recompensati pentru munca lor. Granturi se obtin nu numai in Romania, (chiar daca nu peste tot se ia salariu efectiv dintr-un grant si exista diferentieri intre domenii, dar asta e alta discutie), exista prime de cercetare si toate acestea peste salariu. Nu e mult, nu in matematica, dar este o recunoastere a muncii depuse, munca, peste media existenta. Si este mai bine sa fie asa decat sa se mareasca salariile la toti pseudo-universitarii.
Si exact asta ar trebui sa va deranjeze pe dvs si pe orice persoana interesata de „binele tarii”: cum sa se debaraseze sistemul universitar de toate capusele ajunse in pozitii universitare si cum sa-i promovam si recompensam pe cei buni. Dvs ati dori exact invers, dupa cum scrieti, si cred ca s-a inteles de ce.
Pacat ca o discutie despre un frumos eveniment matematic este murdarita cu tot felul de insinuari si aberatii. De unde se vede lipsa de cultura stiintifica a unora: pentru ei o conferinta cu doi medaliati Fields si alte nume sonore ale matematicii este la acelasi nivel ca orice agapa cu „participare internationala”. Autorul avea perfecta dreptate facand aceasta paralela.
da\’ di she te \”raliezi\” tu, bunule prieten, *primului* postac de p-acilea?
Ca, autorul, *chiar scrie bine*, intru a *sensibiliza lumea* asupra unui *eveniment* de-al \”tagmei\” noastre?
Vezi, io nu te iau cu \”stimate dom\’ Profesor\” (chiar cum &meritzi), c-asha scriu io. Ca, pentru *mine*, tatzi cei de shtiu mai multe decat mine (iar tu, Liviu, Mihnea ma lasatz\’ cu ochii-n soare cu cate shtitzi, fara de discutzie p-acilea) sunt *stimabili*.
Nu, n-are rost de-a ne \”certa\”, zau, din pricina unor simpatii/antipatii politice. Ca, *asta*, de fapt, ashteapta
chiar *ailaltzi*: jigodiile cu o *alta agenda* decat a noastra.
Cuiva care se-ntreba, ironic, mai sus, ce ne \”aduce\” matematica-i raspund cam asha: uite, bre, pantre altele (pi baza carora omu\’ ajunse pi Luna), itzi da &un \”potret\” al numarului 13 (mda, ala cu matza neagra, cu ghenionu\’…). &cate &mai cate, da\’ e drept: cam tre\’ sa ai oleaca da glagore , ca *nu te uitzi la Mona Lisa*…
Shi revin, draga Nicolae: nu te lasa dus da val. Ca, vaz ca *noi* (ciudatzii ashtia cu capu\’ patrat) scrim p-acilea mai cu cap limpede. S-ashteptam ce fac noii, sa videm, sa ne-angajam, sa le dam &astora pasta bot cand greshesc; noi, ashtia cu capu\’ patrat (mi s-a adresat unu\’ mai an cam asha: \”Ce mai faci, bre, nea Cateta?\” – &mi-a placut nespus) trebuie sa fim *intotdeauna* in contra puterii. Retzine trebshoara asta. Ca, nu tz-ashi fi scris-o daca *nu eram convins*, ca doar *shtim* ce-a facut *puterea* din Educatzie in ultimii (numa\’ v-o douajdaani)?
Cele bune, tuturor,
Nea Marin
@Deceneu (eventual si altii) In stiintele exacte cartile,
care au o mare valoare si apreciere, nu reprezinta totusi
„culmea” rezultatelor profesionale de cercetare. Acestea,
apar in reviste specializate pe domenii si au si ele o
ierarhizare in functie de cate (ce fel de) articole
foarte bune si excelente au publicat. Pe de alta parte, procentajul lucrarilor cu erori (incorecte) este foarte mic
in aceste reviste (nici macar 1%) si eroarea se poate
petrece numai
daca referentii (uneori exista si 2-3 referenti) nu si-au
facut prea bine „munca” de verificare si de „evaluare”
a rezultatelor (in privinta „tariei” lor). De regula, nu
originalitatea lucrarilor (plagiatul fiind foarte rar in
revistele stiintifice de „marca”)
este problema ci, valoarea rezultatelor. O prima impresie, mai ales pentru nespecialisti,
se obtine studiind in ce reviste publica un profesor (cercetator). Pentru intelegerea rezultatelor trebuie sa fii
intr-adevar specialist in domeniu. Asta-i situatia … In
zilele noastre se obtin foarte multe rezultate originale de
valoare si este efectiv foarte greu chiar si sa te mentii in
„forma” pentru a urmari cele mai tari rezultate ! Incercati
sa urmariti si sa „intelegeti” ceea ce se scrie despre
bosonul Higgs si veti vedea cat de dificil este in a pricepe
„putin” din ce se intampla in acest univers … O ultima
recomandare: puteti cauta pe adresele Google Scholar
ca sa vedeti ce lucrari si chiar si ce efecte au ele scriind
numele unui cercetator din intrega lume ! Sau puteti sa
gasiti lucrari ale unor cercetatori la adresa http://arXiv.org
de la Cornell University (aici gasiti articolele inaintea
publicarii in reviste). Si puteti sa-mi spuneti si Profesor,
nu ma supar …
Stimata doamna Alexa,
Am intrat in discutie, printre altele, pentru a afla ce „ofera cercetarea in matematica realizata de Liviu Ornea”. V-as ramane profund recunoscator daca ati avea bunavointa sa-mi spuneti si mie despre ce este vorba. Ceva baza banuiesc ca am, din moment ce am inteles teoria relativitatii a lui Einstein. Ce ar trebui, in opinia dumneavoastra, sa fac pentru „a avea ce cauta in discutie”? Credeam ca acest spatiu al comentariilor este unul democratic, unul in care, fiecare, dupa puteri, isi poate exprima opinia.
Stimate domnule profesor (desi as fi preferat sa spun Stimate domnule Profesor),
Remarc impresionantul dumneavoastra tact pedagogic ce se manifesta prin indemnul de a face un mic efort de gandire. Cel mai mult am inteles din mesajul dumneavoastra parte cu … . Puteti mentiona unul dintre rezultatele de de matematica de calitate ce are drept autor pe domnul Ornea? Daca nu, puteti sa-mi indicati o carte in care le pot gasi? Adica, asa cum pot afla ce spune teorema lui Pitagora, as vrea sa aflu ce spune si teorema lui Ornea. Rezultatele obtinute sunt originale inteleg. Sunt oare si corecte? Toate dintre ele?
Acum sunt luminat: domnul Ornea ofera „statului acesta” rezultate de matematica de calitate. Ce ofera statul domnului Ornea in schimbul acestora (desi cred ca statul are nevoie mult mai mare de multe alte lucruri, ca de exemplu de scoli si de spitale) este o gramada de bani (de la Institut, de la CNCS, din granturi; ma intreb de unde are domnul Ornea timp pentru asa de multe activitati, avand in vedere ca ziua are 24 de ore). Credeti ca statul asta nu face risipa platind unuia ca domnul Ornea, pentru o aceeasi activitate, un salariu la Institut (institut de cercetare) si un grant pentru cercetare?
Ofera rezultate de matematica de calitate, ceea ce nu este
putin lucru daca ati intelege ! Mai ales intr-o lume plina de
semianalfabeti si plagiatori …Orice profesor care isi face
meseria bine ofera educatie, dar unul care mai si obtine
rezultate originale … Asta intelegeti ? Nu-i complicat,
faceti un mic efort de gandire \”corecta\”.
1. Imi place grozav titlul. 2.Nu am bani sa vin la Bucuresti, chit ca nu sunt din aceeasi parohie, cum zice francezul, de aceea trag nadejde ca o sa ne povestiti ce ati vazut acolo sau poate ca o sa obtineti chiar un interviu pentru viitorul numar al Observatorului. 3.Cei care nu au o cat de mica sansa de a percepe frumusetea socului matematicii pierd o mare parte din frumusetea acestui univers in care traim.
@Deceneu
Daca nu stiti ce anume ofera cercetarea in matematica realizata de Liviu Ornea ( si de alti matematicieni romani) atunci nu inteleg de ce intrati intr-o discutie despre matematica, conferinte de matematica, vizibilitatea acestora in presa romaneasca! Ce puteti intelege daca va lipseste baza?
Daca as fi scris inaintea dvs comentariul despre Lady Gaga, as fi crezut ca nu ati inteles bine si aveti impresia ca se discuta despre concertul acesteia, dar asa, nu inteleg: ce cautati in discutie?
Si nu, nu sunt avocat din oficiu, doar plictisita de toti bagatorii de seama in ale matematicii si care confunda aceasta disciplina cu contabilitatea.
In privinta puterii de intelegere, doresc sa va amintesc ca intrebarea era ce ofera si nu cat ofera?
Poate ca presa ar fi fost mai interesata de participarea la acest colocviu a lui Cedric Villani daca ar fi stiut ca e considerat un fel de „Lady Gaga des maths”.
Si daca acesta ar fi propus ca titlu de conferinta
„Mathematiques de la chauve-souris”, cum a facut-o in Argentina, recent.
Ar fi inteles, poate, si bagatorii de seama, complexitatea si frumusetea unor discipline. Bineinteles, nu se compara cu dreptul facut cu stangul de ai nostri politruci; amintesc doar doua nume celebre din la fel de celebra politica damboviteana: Ponta si Kovesi!!!
@deceneu Domnul Ornea, ca si alti matematicieni de certa valoare internationala, ofera foarte mult statului romanesc, numai ca dvs nu sunteti capabil sa intelegeti.
Lumea academica nu se reduce la Mang, Kovesi, Ponta si niste mediocritati care se autointituleaza „cei mai mari si blablabla”, scriu articole de doi lei si carti publicate la editura Universitatii din Targu Jiu sau a celei din Pitesti.
Domnule Ornea,
Aveti impresia ca „statul acesta” nu va acorda suficienti bani (un salariu de profesor la Universitate, juma’ de salariu la Institutul Academiei, salarii de la CNCS, sporuri de conducere, de merit etc)?
Dumneavoastra ce oferiti statului acesta?
Probabil Leana e numele de familie, desigur.
Eugene Ionesco este un mare scriitor, de origine romana, care a intrat, cu acest prenume, urmat de nume, in cultura universala. Asta-i tot ce n-ati inteles din ce scriu ?
a unora ce semneaza cu Leana, Niculae, Alin, Ilinca si …
este evidenta nu numai in stiintele exacte dar si in cele
umaniste. Ceea ce nu realizeaza ei este faptul ca de vina,
in principal, este „umanismul socialist” din materialismul
stiintidic, temelia partidelor de tip USL !
Domnule P. Ionescu,
Ambiguitatea este de vina pentru faptul ca, in prostia mea, am crezut ca Ionescu este prenumele dumneavoastra. Chiar asa, dumneavoastra sunteti Ionescu. Cine este insa Ionesco?
Daca dumneavoastra nu intelegeti ce vreau sa spun, nu-i bai. Poate inteleg altii.
Cum scriam, AMBIGUITATEA cu care va manifestati ma impiedica sa inteleg ce vreti, de fapt. Oricum, ca sa-mi folositi prenumele e nevoie de mai MULT. N-am nici un fel de porniri, va asigur.
Domnule Paltin,
De ce sunteti asa de pornit? Unde este atacul la persoana? Niculae nu face altceva dacat sa-l imbarbateze pe domnul Ornea. Fiind exact, este deja de nivel mondial. I se doreste o cariera la fel de prestigioasa si in alte domenii (eventual intr-un domeniu in care operele nu sunt colective).
O interventie absolut TIPICA: dintr-un ANONIMAT deplin, atac la persoana, cu
o logica la fel de caracteristica.
Peisajul patriei pe care il descrieti se datoreaza
SI faptului ca multi oameni „competenti si EXACTI” au plecat. In timp ce „intelectuali
deopotriva valorosi si angajati” nu prea au
unde pleca, fiind doar aici nevoie de serviciile lor.
Nu exista, evident, nici o antinomie de principiu intre diverse forme de manifestare a culturii
(Matematica fiind doar una dintre ele). Ne deosebeste insa RIGOAREA, in sensul deplin al cuvantului, de AMBIGUITATEA altora. Sunt,
in comunitatea matematicienilor (de ex.) de ORIGINE romana exemple de oameni care inseamna, in domeniul lor, ceea ce au fost
Cioran, Eliade sau Ionesco, in domeniul lor.
Nu c-as avea ceva cu Dl. Norman Manea…
Poate nu strica, draga Liviu, sa le spui celor care nu fac parte din lumea oamenilor de stiinta ca \”Medalia Fields\” este pt. Matematica ceea ce este Premiul Nobel pt. alte indeletniciri.
Sunt tot mai uimit de modul in care, dupa 22 de ani, a fost posibil sa trecem de la \”noi muncim, nu gandim\”, la \”noi scriem, nu gandim\”. Si de certitudinea cu care unii \”manuitori de condei\” nu-si pun, nici o clipa la indoiala afirmatiile (categorice), fara ca macar sa constientizeze faptul ca exista, pt. unii, doar certitudini DEMONSTRATE. Cred ca s-ar minuna sa vada ca, in comunitatea matematica, singurele (si rarele) \”contraste\” sunt date de gasirea unei erori intr-o demonstratie (ceea ce o face incompleta), sau de gasirea unui contraexemplu la o afirmatie, ceea ce o invalideaza. Si, desi avem si noi opinii diverse (cum mai vedem prin subsolul OC), nu cred ca au existat \”matematicienii lui Ceausescu, sau Iliescu, sau…\”. A bon entendeur salut!
Domnul Ornea, fiind cel mai mare matematician dintre umanisti si cel mai mare umanist dintre matematicieni, are sanse atat la Nobel, cat si la Fields. Pot spune acest lucru deoarece domnia sa imparte cu nonsalanta oamenii in diverse categorii: exactii si filmistii sunt de nivel mondial, ceilalti, nu prea. Ma intreb unde ar trebui plasat Bercea? Oricum, sunt bucuros ca am aflat ca suntem o cultura mare si ca acest fapt se datoreaza exactilor. Te uiti in jur si vezi puzderie de minuni ale stiintei si tehnicii. In special drumuri bine proiectate si ingrijite. Nici cu cladirile nu stam rau. Cu irigatiile stam excelent. Tractoarele duduie si ele pe campurile patriei. Noroc ca sunt unii care alearga bizonul pe la Magurele.
Ii uram domnului Ornea multe realizari (macar atatea cate are domnul Norman Manea) in orice domeniu doreste.