BIFURCAȚII. O speranță

Toată lumea, de la vlădică la opincă, de la „oamenii de pe stradă“ (și din piață) pînă la analiștii serioși (pare oximoron, știu, dar nu e), lăsîndu-i la o parte, poate, doar pe militanții de partid, toată suflarea mai mult sau mai puțin conștientă, deci, e de acord că așa nu se mai poate, că „ăștia sînt toți la fel“, că „fură cu toții pe capete“, că e nevoie de un suflu proaspăt, de oameni noi. Dar de unde să-i scoatem? Și-apoi, cînd? Pentru că aceiași, indivizi serioși și responsabili, spun că nu mai e timp pentru vreun partid nou: cînd să se impună, cînd să-și organizeze structurile în teritoriu, cu ce bani? Au dreptate, desigur. Nici de mișcări, vechi sau noi, de dreapta sau de stînga, nu ne arde – vor doar să reșapeze aceleași triste figuri, eventual rotindu-le un pic, aducînd în față personaje încă nu de poveste. Deci nici miș­cările populare, legionare sau de alt fel. Iar dacă cineva, mai ales un intelectual, se arată dispus să facă pasul înspre politică sau doar să se arunce în lupta politică, atunci devenim brusc mefienți. Omul se vede înconjurat de un nor de suspiciune, nu mai beneficiază de nici […]